Președintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, luni, că actuala coaliție este încă viabilă, dar că nu va accepta ca parteneriatul cu PDL să fie folosit pentru protejarea unor ilegalități comise de miniștri.
Geoană a lansat un apel la PDL de a nu subordona activitatea coaliției și a Guvernului intereselor electorale prezidențiale.
Liderul PSD a cerut democrat-liberalilor să nu mai atace miniștrii social-democrați și a subliniat că PSD nu va accepta să fie folosit ca partener de guvernare pentru acoperirea unor miniștri care comit ilegalități.
„Nu cred că pentru a repara onoarea unei doamne ministru trebuie să aruncăm în aer stabilitatea României”, a spus Geoană, vorbind despre faptul că atacurile din ultima vreme ale PDL la adresa PSD ar fi fost motivate de acceptul PSD la înființarea comisiei de anchetă Udrea.
Geoană a spus că i-a atenționat în mai multe rânduri pe liderii PDL să nu angreneze miniștri în campania electorală prezidențială.
Întrebat dacă liderii PDL au solicitat, în ședința de luni dimineață a coaliției, suspendarea activității comisiei Udrea, liderul PSD a evitat un răspuns clar, afirmând că a existat o „conversație” despre nevoia ca astfel de subiecte să fie discutate mai întâi în coaliție.
„În opinia noastră, lucrurile care sunt de domneniul public și care sunt imputabile miniștrilor, indiferent că sunt de la PDL sau de la PSD, și care sunt în zona de acțiune a unei comisii parlamentare, trebuie să își urmeze cursul. Coaliția nu a fost făcută pentru a proteja miniștrii care comit ilegalități sau care au dubii cu privire la moralitate. Acest lucru trebuie adus în coaliție, dar asta nu înseamnă împiedicarea unei anchete parlamentare sau a unei anchete publice”, a continua Geoană.
Întrebat cum va acționa PSD dacă, eventual, PNL va solicita înființarea unei comisii de anchetă în cazul altui ministru, liderul PSD a răspuns: „O aducem în coaliție și apoi decidem”.
Ministrul delegat pentru relația cu Parlamentul, Victor Ponta, a declarat, luni, după ședința coaliției, că liderii PSD și PDL au stabilit ca orice problemă cu care se confruntă un ministru să fie discutată mai întâi în coaliție și că, probabil, constituirea unor noi comisii se va opri.
„S-a stabilit că de acum încolo orice problemă cu un ministru trebuie discutată întâi în coaliție. De acum încolo așa va fi. După ce am avut precedentele cu Nemirschi, cu Ridzi, probabil că ne vom opri aici. Din punctul meu de vedere, ca ministru, ideea de a ține departe miniștrii de bătălia politică este singura idee normală și bună. Nu ați auzit vreodată de un ministru PSD atacându-l pe președintele Traian Băsescu sau Guvernul. Invers da”, a spus Ponta.
El a afirmat, răspunzând unor întrebări, că premierul a ridicat problema constituirii comisiei Udrea fără ca subiectul să fie discutat în coaliție.
„De acum încolo, s-a discutat că nu vor susține comisii de anchetă pentru doamna Andronescu, pentru domnul Berceanu, să oprim, dacă se poate, acest proces”, a mai spus Ponta, referindu-se la liderii PDL.
Întrebat dacă PSD se va conforma și nu va susține un eventual demers al PNL de înființare a unei comisii de anchetă pentru ministru Radu Berceanu, Ponta a spus că nu știe deocamdată dacă liberalii au propus așa ceva social-democraților.
PNL critică, luni, într-un comunicat, decizia coaliției de a renunța la constituirea unor comisii parlamentare în cazurile miniștrilor Berceanu și Andronescu, afirmând că „PSD atestă faptul că parteneriatul cu PDL continuă să funcționeze foarte bine atunci când este vorba de ascunderea adevărului”.