Geoană către „rechinii imobiliari” care vizează institutele de cercetare: S-a terminat cu furatul!



Președintele Senatului, Mircea Geoană a declarat, joi, la un seminar desfășurat la Institutul de Cercetare și Dezvoltare de la Mărăcineni, că este momentul ca „rechinilor imobiliari care au pus ochii pe terenurile institutelor de cercetare agricolă” să li se transmită că „s-a terminat cu furatul”. „Să spunem un «nu» hotărât vandalizării institutelor de cercetare agricolă, rechinii imobiliari au pus ochii pe terenurile acestora, se știu cazurile și s-au repezit ca vulturii asupra lor. Să le spunem hotărât că s-a terminat cu furatul”, a declarat Mircea Geoană, la seminarul pe teme pomicole de la Mărăcineni, din județul Argeș.
Mircea Geoană le-a mai spus participanților la seminar, cercetători și specialiști în agricultură, că a sosit momentul creării unui sistem integrat în domeniul agriculturii.
„Este inadmisibil ca după 20 de ani să nu avem un sistem integrat de cercetare, producție, colectare și desfacere în domeniul agricol, sistem obligatoriu într-o țară civilizată, europeană, practic un lanț trofic necesar. Este un apel și un îndemn la un proiect multipartizan, pentru o adevărată revoluție în satul românesc, pentru lansarea unor proiecte guvernamentale de care trebuie să ne ținem cu câinoșenie, ciclu după ciclu, indiferent cine este la putere”, a conchis Geoană.
După participarea la Seminarul Pomiculturii, Mircea Geoană va asista la ceremonia de instalare a prefectului județului Argeș, Marcel Proca, aceasta fiind urmată de o conferință de presă a liderului PSD.
În a doua parte a zilei, Mircea Geoană va vizita centrele universitare din oraș și va avea o întâlnire cu organizațiile județene din regiunea de dezvoltare Sud Muntenia, care include județele Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova, Teleorman.