Geoană către profesori: Legea majorării salariale se va aplica retroactiv în guvernarea PSD

Președintele PSD, Mircea Geoană, le-a transmis, miercuri, profesorilor bucureșteni prezenți la o reuniune organizată de liderul organizației PSD București, Marian Vanghelie, că Legea majorării salariale pentru cadrele didactice va fi aplicată retroactiv, începând cu prima zi a guvernării PSD. „Legea PSD privind creșterea salariilor profesorilor se aplică retroactiv, de la 1 octombrie, din prima zi a guvernării noastre”, a promis Geoană.
Liderul PSD a arătat că banii publici alocați Educației nu reprezintă o cheltuială, ci o investiție care trebuie făcută fără ezitare, masiv și continuu.
Geoană a precizat că miniștrii de resort din guvernarea de dreapta nu au cheltuit banii pentru investiții, ci, din cauza incompetenței, i-au returnat la Ministerul Finanțelor.
Liderul PSD a promis că guvernul PSD va cheltui toți cei 6% din PIB, adică o sumă de circa 62 de miliarde de euro, cât va avea Ministerul Educației în perioada 2009-2013.
Geoană a mai spus că guvernarea PSD va avea, în premieră, și un ministru delegat pentru cercetare, dezvoltare și inovație, așa cum a solicitat președintele PSD București, Marian Vanghelie.
Circa 1.000 de profesorii bucureșteni, membri ai Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și ai Federației „Spiru Haret”, au participat, miercuri, la Romexpo, la o întâlnire cu președintele PSD București, Marian Vanghelie, și cu președintele PSD, Mircea Geoană.
Reuniunea a fost organizată de președintele PSD București, Marian Vanghelie, care a avut și rolul de amfitrion.

Recomandări

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

Gheorghe Șoldan a făcut parte, alături de Sorin Grindeanu, din delegația PSD la consultările de la Cotroceni pentru formarea noului Guvern

Gheorghe Șoldan a făcut parte din echipa de negocieri a PSD pentru formarea noului Guvern

Șeful PSD al CJ Suceava spune că se va lupta pentru ca proiectele majore pentru județ să continue indiferent cine va fi la guvernare