Geoană către Boc: Guvernul este cel iresponsabil, întârziind nepermis de mult elaborarea bugetului



Președintele Senatului, Mircea Geoană, precizează că tot ceea ce ține de calendarul dezbaterii bugetului de stat ține exclusiv de deciziile Parlamentului, el susținând că Guvernul este cel „iresponsabil”, întârziind nepermis de mult elaborarea bugetului.
Mircea Geoană a dat publicității, vineri, o declarație, urmare a afirmațiilor premierului Emil Boc despre calendarul dezbaterii bugetului pentru anul 2011, în care amintește să ședința Birourilor Permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților a fost deja programată pentru luni, 13 decembrie 2010, ora 12.00.
„Sunt convins că domnul Boc ar fi putut avea cunoștință de acest lucru, dacă se interesa, de la numeroșii reprezentanți ai PDL din Birourile Permanente reunite sau chiar de la președintele Camerei Deputaților, Roberta Anastase. Mai mult, îi reamintesc domnului Boc că tot ce ține de calendarul dezbaterii bugetului ține exclusiv de deciziile Parlamentului”, adaugă Mircea Geoană.
În opinia președintelui Senatului, „Guvernul este cel iresponsabil și nu respectă prevederile legale, întârziind nepermis de mult elaborarea bugetului de stat pentru 2011”.
El îi amintește premierului Boc că termenul legal pentru depunerea bugetului în Parlament este luna octombrie, iar bugetul elaborat de Guvern a ajuns la Legislativ abia în luna decembrie.
„Incoerența măsurilor anunțate recent de Guvern, reducerile aberante de cheltuieli sociale și creșterea poverii fiscale se adaugă la criticile Consiliului Fiscal față de temeinicia fundamentării proiectului de buget. Toate acestea obligă Parlamentul la o analiză serioasă și responsabilă a acestuia”, se mai arată în declarația lui Geoană.
Președintele Senatului, Mircea Geoană, a comis un gest de iresponsabilitate prin faptul că nu a acceptat convocarea Birourilor Permanente pentru stabilirea calendarului de aprobare a proiectului de buget pe anul viitor, ci a amânat această ședință pentru luni, a declarat, vineri, premierul Emil Boc.
„Eu nu pot să înțeleg cum bugetul de stat, care a fost trimis cu aproape o săptămână în urmă la Parlament, nici măcar n-au avut eleganța să se întrunească în Biroul Permanent, pentru că Geoană nu dorește, să fixeze calendarul dezbaterii bugetului. Eu consider un gest de iresponsabilitate din partea lui Mircea Geoană, care nu a acceptat convocarea Birourilor Permanente. A amânat pentru luni această întâlnire pentru a discuta calendarul adoptării bugetului de stat”, a spus Bov.
El a adăugat, la postul public de radio, că este convins că parlamentarii „vor avea o abordare rațională”, iar bugetul pe 2011 va fi aprobat de Parlament până la sfârșitul anului.
Birourile Permanente ale Senatului și Camerei Deputaților se vor reuni, luni, pentru a stabili calendarul dezbaterilor la proiectele legilor bugetului de stat și bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2011, a anunțat, joi, președintele Senatului, Mircea Geoană.
Președintele Camerei Deputaților, Roberta Anastase, declara, miercuri, că speră ca Victor Ponta „să termine cearta cu Mircea Geoană” pentru ca Birourile Permanente ale Parlamentului să se poată reuni, joi, pentru a stabili calendarul dezbaterii Legii bugetului de stat pe anul 2011.
Proiectul de buget a fost aprobat de Executiv în ședința de luni seara, iar Guvernul anunțat marți că a transmis Parlamentului, în aceeași zi, proiectul de buget pentru anul viitor.