Afirmație

Geoană către Băsescu: Ne vedem la alegeri în 2008 și 2009

Președintele PSD, Mircea Geoană, îi transmite președintelui Traian Băsescu, în replică la afirmațiile făcute de acesta în interviul difuzat de BBC, că se vor vedea la alegeri, în 2008 și 2009, liderul PSD apreciind că va veni și vremea schimbării, iar poporul va decide cine sunt conducătorii.
Președintele Traian Băsescu a declarat, într-un interviu difuzat, duminică, de BBC, că, în timpul mandatului său, liderul PSD Mircea Geoană nu va fi premier câtă vreme se arată dezinteresat de probleme importante precum Pactul pentru educație. „Replica mea (despre zgâriatul în poarta Cotroceniului – n.r.) s-a adresat în primul rând veșnicului prim-ministru Geoană, pentru că el se vedea prim-ministru înainte de alegerile din 2004, el se vede prim-ministru continuu”, a spus Băsescu. El a mai spus PSD ar fi putut participa la consultările de la Cotroceni pentru a discuta exclusiv despre Pactul național pentru educație.

Recomandări

Marian Andronache și Emanuel Ungureanu, candidații Alianței Dreapta Unită pentru Primăria Suceava și Consiliul Județean Suceava