Geoană: Bugetul pe 2009 trebuie făcut de noul Parlament și viitorul Guvern



Președintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, vineri, la Craiova, că bugetul pe 2009 trebuie realizat și adoptat de noul Parlament și viitorul Guvern, întrucât actualul Executiv se află în „vrie” și a pierdut „hățurile” economice și sociale din România, transmite corespondentul MEDIAFAX. Liderul social-democrat a declarat, vineri, la Craiova, într-o conferință de presă, că este nevoie într-un timp cât mai scurt de o „nouă” guvernare.
„Acum, principalul mesaj către economia României, către cetățeni, către bănci, către sistemul financiar, către străinătate este că avem nevoie cât mai repede de aceste alegeri din 30 noiembrie și de o nouă guvernare cu o majoritate serioasă și competentă”, a declarat Mircea Geoană.
Președintele PSD susține că, până la alegerile parlamentare din noiembrie, este necesar ca Guvernul ar trebui să adopte câteva măsuri, considerate de Geoană ca fiind necesare.
„Sunt lucruri care nu ar trebui făcute în aceste patru-cinci săptămâni până la alegeri. Ar trebui să se opereze, chiar și acum, la final de mandat, nu la înghețarea salariilor din sistemul bugetar, așa cum propunea domnul Meleșcanu, ci înghețarea salariilor și reducerea salariilor căpușelor dolofane care iau zeci de mii de euro pe lună”, a declarat senatorul de Dolj.
Geoană apreciază că ar trebui făcut „ordine” în cadrul sistemului public.
„Se poate și trebuie să se facă ordine în această zonă de nesimțitre a salariilor care sunt percepute, a bonusurilor și a primelor a tot soiul de clienți politici, la Fondul Proprietatea, la Reglementare, la Romsilva”, a mai spus Geoană.
În opinia președintelui PSD, în perioada următoare, ar trebui înghețată acordarea primelor pentru salariile care depășesc cuantumul încasat de un ministru.
„Este nevoie de anularea primelor de final de an pentru tot ce înseamnă salariul peste ceea ce reprezint schema de salarizare până la nivel de ministru. Tot ce depășește salariul de ministru trebuie înghețat și să nu perceapă acea sumă până la sfârșitul mandatului pentru a da dovadă de autolimitare. După acea să spună unui profesor debutant de la țară să înghețe salariile. Va fi o iarnă grea, factura se scumpește, să dea un exemplu cei care sunt demnitarii statului român și cei care se bucură de privilegiile căpușării sistemului public românesc”, a spus Geoană.
El apreciază că se impune ca până la alegeri, să se blocheze angajările în aparatul guvernamental.
„În aparatul guvernamental trebuie înghețate organigramele până după alegeri. Nu mai trebuie făcută nicio angajare, nu mai trebuie făcut niciun stimulent pentru cei care lucrează în aparatul de stat. Au stat patru ani de zile și s-au îndestulat, pot sta o lună și jumătate fără să încaseze aceste prime și sporuri importante. Blocarea tuturor achizițiilor guvernamentale care nu sunt de extremă urgență. Stoparea imediată a dezmățului bugetar la final de mandat”, a mai spus liderul social-democrat.
Mircea Geoană consideră că Bugetul pentru 2009 ar trebui realizat și adoptat după ce se va constitui noul Parlament, iar viitorul Cabinet va fi învestit.
„Legea Bugetului de stat pe următorii ani nu poate fi făcută de un Guvern care se află în vrie și care a pierdut hățurile economice și sociale din România. De aceea, bugetul trebuie făcut de către viitorul Parlament și opinia noastră este că imediat după alegerile din 30 noiembrie și după 13 decembrie, când noul Parlament intră din punct de vedere constituțional în vigoare, după alegerea Guvernului trebuie o sesiune imediată pentru adoptarea bugetului”, a mai spus Geoană.