Liderul PSD Mircea Geoană a apreciat, vineri, într-o conferință de presă, că în jurul Guvernului există un plan strategic de transformare a resurselor provenite din privatizarea Băncii Comerciale Române (BCR) într-un fond de investiții speculativ, destinat „clientelei politice și financiare”.
„Este evident faptul că în jurul actualului Guvern, în jurul clientelei politice din jurul actualului Guvern, există un plan strategic foarte clar de a transforma cele 3,7 miliarde de euro provenite din privatizarea BCR într-un fond de investiții speculativ, destinat în mod explicit clientelei politice și financiare din spatele actualului guvern”, a susținut Geoană.
Liderul PSD a afirmat, totodată, că, din punctul de vedere al social-democraților, este „inacceptabil” ca resursele provenite din privatizarea BCR să nu se îndrepte și către remedierea sistemului de pensii din România, aceasta fiind, în opinia sa, problema socială cea mai gravă a României.
El a arătat că și guvernatorul Băncii Naționale Române (BNR), Mugur Isărescu, a susținut teza conform căreia aceste resurse trebuie folosite și pentru a rezolva „principala problemă structurală a sistemului social” din țară.
Mircea Geoană s-a declarat totodată preocupat de recenta decizie a Guvernului de privatizare a Regiei „Loteria Națională” și a Imprimeriei Naționale.
„Se dorește, pe bază de algoritm politic, privatizarea acestor două regii importante. Înțelegem că UDMR este interesat direct de Imprimeria Națională. (…) Dacă cumva există vreo iluzie a actualei puteri că opoziția și opinia publică nu vor fi extrem de vigilente asupra acestor probleme importante, se înșală amarnic”, a spus el.
Pe de altă parte, liderul PSD a avertizat că social-democrații sunt extrem de atenți la modul în care sunt folosite, la București, obligațiunile municipale și la tentația de a forma un „imens spațiu speculativ” și de resurse financiare în zona Bucureștilor, de către primarul Adriean Videanu și de către Partidul Democrat.
Erste Bank a oferit 3,75 miliarde de euro pentru 61,88% din acțiunile Băncii Comerciale Române (7,65 euro/acțiune), valoarea tranzacției reprezentând cea mai mare sumă angajată pentru o privatizare în România. Prețul de vânzare a BCR a fost aprobat în ședința de miercuri a Guvernului.