Geoană: Ar trebui regândită eficacitatea instituției Avocatului Poporului



Președintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, miercuri, că ar trebui „regândită fundamental” eficacitatea Avocatului Poporului, arătând că în alte țări această instituție „are dinți” și „când rostește ceva, chiar se întâmplă ceva”.
„La instituția Avocatul Poporului, din punctul meu de vedere, trebuie să regândim fundamental eficacitatea acestei instituții, pentru că, în alte țări, inculsiv în cele nou venite în UE, Avocatul Poporului chiar are dinți, când rostește ceva și se pronunță pe ceva, chiar se întâmplă ceva și în România trebuie să fie regândit în sensul unei instituții redutabile”, a explicat Geoană.
El a spus că protecția copilului și lupta împotriva discriminării trebuie să devină „chestiuni redutabile”. „Așa cum antidiscriminarea trebuie să devină o chestiune redutabilă, așa cum protecția copilului trebuie să devină o chestiune redutabilă, cred că de multe ori avem senzația, creăm niște instiuții mai degrabă din dorința de a compensa faptul că nu avem eficacitate în acțiunile noastre”, a menționat Mircea Geoană.
El a făcut aceste precizări la dezbaterea „Administrația în beneficiul Copiilor”, la care președintele Camerei Deputaților, Roberta Anastase, a anunțat că a depus la Parlament o inițiativă legislativă privind înființarea Avocatului Copilului, instituție care va funcționa în cadrul Avocatului Poporului.
Anastase a spus că nu trebuie amestecate lucrurile , precizând că legea Avocatului Copilului a așteptat de mai multă vreme și trebuie adoptată și că dezbaterea legată de modificarea legii Avocatului Poporului ar putea dura mai mult timp.