Finalitate

Geoană anunță că PSD a strâns semnăturile necesare procedurii de suspendare a președintelui

Geoană anunță că PSD a strâns semnăturile necesare procedurii de suspendare a președintelui
Geoană anunță că PSD a strâns semnăturile necesare procedurii de suspendare a președintelui

Președintele PSD, Mircea Geoană, a anunțat, vineri, că oficialii partidului au reușit să strângă semnăturile a cel puțin o treime dintre parlamentari, necesare inițierii procedurii de suspendare din funcție a președintelui Traian Băsescu.
Geoană a precizat că, în afara a doi senatori PSD care nu au reușit să ajungă încă în București, toți ceilalți parlamentari social-democrați au semnat pentru inițierea procedurii de suspendare a președintelui.
Conform Constituției, pentru inițierea acestei proceduri sunt necesare semnături din partea unei treimi din numărul total al deputaților și senatorilor, respectiv 157.
Grupurile parlamentare ale PSD numără 148 de senatori și deputați, dintre care au semnat, până acum 146, la care se adaugă semnăturile a 17 parlamentari PRM, au precizat, vineri, surse din partid.
Pe de altă parte, Geoană a spus că specialiștii juridici ai partidului încă lucrează la documentul oficial necesar sesizării Curții Constituționale pentru inițierea procedurii de suspendare din funcție a președintelui.

Recomandări

Gheorghe Șoldan a făcut parte, alături de Sorin Grindeanu, din delegația PSD la consultările de la Cotroceni pentru formarea noului Guvern

Gheorghe Șoldan a făcut parte din echipa de negocieri a PSD pentru formarea noului Guvern
Gheorghe Șoldan a făcut parte din echipa de negocieri a PSD pentru formarea noului Guvern

Gheorghe Șoldan va face parte din echipa de negociere pentru noua guvernare a liderului interimar al PSD, Sorin Grindeanu

Sorin Grindeanu îl vrea pe Gheorghe Șoldan în echipa de negociere pentru noua guvernare

Sorin Grindeanu il vrea pe Gheorghe Soldan in echipa de negociere pentru noua guvernare
Sorin Grindeanu il vrea pe Gheorghe Soldan in echipa de negociere pentru noua guvernare