Sprijin

Geoană a venit să ajute sinistrații din Arbore



Geoană a venit să ajute sinistrații din Arbore
Geoană a venit să ajute sinistrații din Arbore

– Liderul PSD, însoțit de o parte din staff-ul central al partidului, parlamentari și liderii locali, a adus la Arbore patru camioane cu materiale de construcții și apă minerală.
– Geoană a împărțit plicuri cu bani sinistraților, a depus o coroană de flori la familia Cotleț, cea mai afectată de potop, care are patru membri morți, s-a interesat de necazurile oamenilor și a promis că va insista să li se rezolve problemele.
– Președintele PSD i-a trasat ca sarcină deputatului PSD de Suceava Petrică Tărniceru să se ocupe de reconstrucția locuinței familiei Cotleț și să o populeze cu animale și cu tot ce mai trebuie
Președintele PSD, Mircea Geoană, a venit să ajute familiile sinistrate din comuna Arbore. Geoană, însoțit de o parte din staff-ul central al partidului, de parlamentari suceveni și lideri locali ai PSD, a adus la Arbore, localitate grav afectată de potopul de la finele săptămânii trecute, patru camioane cu materiale de construcții și apă minerală. Este vorba mai exact de 36 de metri cubi de cherestea, 650 de saci cu ciment, 450 de plăci de azbociment și 1.500 de sticle cu apă minerală, adunate din donațiile de la nivelul organizației județene a PSD, dar și a celei naționale. Geoană, avându-l drept ghid pe liderul PSD Suceava, Gavril Mîrza, a bătut la pas zona afectată, a discutat cu sinistrații, le-a preluat necazurile și a promis că va încerca să-i ajute. Oamenii i s-au plâns cît le este de greu, unul cerându-i chiar bani ca să-și repare mașina distrusă de ape. El a împărțit plicuri cu bani celor mai afectate familii, ale căror case au fost rase de viitură, a depus o coronă de flori și a aprins o lumânare la familia Cotleț, care are patru membri morți și a vizitat podul distrus de ape. Mircea Geoană i-a trasat ca sarcină deputatului PSD de Suceava Petrică Tărniceru, să se ocupe de reconstrucția locuința familiei Cotleț și să o populeze cu animale și cu tot ce mai trebuie.
– Președintele PSD a promis că va fi ca „un dulău de pază” la Guvern pentru a rezolva problemele sinistraților
Președintele PSD a părut impresionat de necazurile oamenilor din Arbore. El le-a promis că va înainta Guvernului lista cu problemele lor și că va urmări cu atenție ca ele să fie soluționate. „O să fim exact ca un dulău de acela de pază care stăm și până nu se rezolvă nu ne lăsăm”, le-a spus Geoană oamenilor. El a adăugat că PSD va iniția un proiect de lege prin care cei afectați de inundații să fie scutiți de plata dărilor către stat pe perioada cît se află în dificultate și să fie despăgubiți pentru bunurile pierdute. „Am rugat colegii mei care mă însoțesc în delegația PSD să redactăm un proiect de lege foarte serios în care să putem să asigurăm și resurse pentru reconstrucția completă a gospodăriilor, să facem și o excepție de la plata taxelor și a dărilor pe perioada în care oamenii sunt încă în dificultate. Să vedem și problema cu asigurările bunurilor oamenilor care le-au fost afectate pentru că legea astăzi e destul de neclară și nu în ultimul rând un ajutor concret pentru repornirea gospodăriilor pentru că pe lângă distrugerea de case și de bunuri mulți dintre oameni nu vor avea cu ce să trăiască. Mă refer la completarea animalelor pe care le-au avut, sprijin pentru repornirea agriculturii acolo unde a fost cazul , care e un lucru obligatoriu de făcut”, a declarat Geoană. El a făcut un apel la solidaritate către opoziție și putere pentru a sprijini oamenii aflați la ananghie. De asemenea, le-a transmis politicienilor să nu-și facă imagine pe necazul oamenilor, avertizând că „este un lucru care te bate Dumnezeu”. „Fac un apel și nu vreau să politizeze deloc astfel de necazuri. Este momentul să ne strângem cu toții, putere și opoziție, oameni care au resurse, oameni care au frică de Dumnezeu și să încercăm să-i ajutăm pe oamenii aceștia, nu numai în ziua în care sosim aducem materiale, mai dăm niște bani, ca după aia să plecăm la noi acasă la București sau în alte părți și oamenii aceștia să continue să trăiască în mizerie și în disperare”, a spus Geoană. De menționat că în periplul său prin comună unii săteni l-au confundat pe Geoană cu premierul Tăriceanu strigându-l ca atare. „Nici nu mai contează. Unii te confundă cu Băsescu, alții îl confundă pe Tăriceanu cu Geoană, alții au spus domnul prim ministru Geoană. Astea sunt fudulii”, a spus Geoană, arătând că nu s-a supărat. Alături de Geoană, la Arbore au fost văzuți Miron Mitrea – secretar general, Cristian Diaconescu, Ilie Sîrbu, Dan Nica, toți vicepreședinți, parlamentarii de Suceava Ioan Stan, Mirela Admnicăi, Tudor Mohora, Eugen Bejinariu și Petrică Tărniceru.



Recomandări

Fălticeniul a celebrat 150 de ani de la nașterea Reginei Maria – un eveniment al memoriei și al demnității naționale

Fălticeniul a celebrat 150 de ani de la nașterea Reginei Maria – un eveniment al memoriei și al demnității naționale
Fălticeniul a celebrat 150 de ani de la nașterea Reginei Maria – un eveniment al memoriei și al demnității naționale

Trei șoferi băuți, prinși după urmăriri în trafic, în aceeași noapte. Unul dintre fugari s-a răsturnat în timp ce fugea de două echipaje de poliție