Geoană a discutat joi cu CV Tudor despre protocolul PSD-PRM



Președintele PSD, Mircea Geoană, a confirmat, vineri, la Pitești, că a discutat, joi, cu liderul PRM Corneliu Vadim Tudor, despre un acord de colaborare parlamentară pentru actuala legislatură.
„Am discutat cu domnul Vadim Tudor în cursul zilei de ieri (joi – n.r.). Am convenit că, pentru această sesiune parlamentară și pentru cele care vor urma, dacă nu vom avea anticipate, să putem să avem un mecanism de colaborare parlamentară structurat între cele două partide de opoziție”, a precizat Geoană.
El a menționat că au existat și o serie de sincope în colaborarea PSD-PRM în ultima perioadă, inclusiv la alegerea președintelui Camerei Deputaților, cele două partide de opoziție dorind însă ca, pe viitor, să aibă o acțiune concertată a întregii opoziții față de „acest guvern incompetent”.
Întrebat cum va fi receptat în plan extern acest acord de colaborare parlamentară, Geoană a precizat că nu i se pare nimic nefiresc să existe colaborare între partidele opoziției.
„Întrebarea este «de ce cu voturile PRM se alege un președinte liberal al Camerei Deputaților, de ce se votează legi ale actualei majorități cu voturile PRM?». Eu cred că este bine pentru România să aibă o opoziție puternică și unită în Parlament”, a adăugat Geoană.
PRM va semna, săptămâna viitoare, un protocol de colaborare parlamentară cu PSD, la nivel de președinți, a anunțat vineri, într-o conferință de presă, liderul PRM, C.V.Tudor
„Vom consfinți și vom parafa, astfel, o realitate care deja există, și anume, colaborarea în plan parlamentar, ca un posibil început pentru cristalizarea unei Opoziții unite”, a explicat C.V. Tudor.
Liderul PRM a spus că documentul pe care-l vor semna el și președintele PSD, Mircea Geoană, urmează să fie elaborat de către o echipă de experți din cele două partide.
Vadim Tudor a ținut să precizeze că a vorbit cu Mircea Geoană ca, în protocolul pe care-l vor semna, să fie prevăzut că ambele partide își asumă datoria de a-și elimina proprii corupți.
C.V. Tudor a spus că-l simpatizează pe Geoană, care este „un lider din generația tânără de politicieni” și care are „o moștenire grea în propriul partid”.
Potrivit lui Vadim Tudor, ideea protocolului a aparținut PRM, care s-a săturat să colaboreze cu PSD doar „pe vorbe”.