La Galeria “Bucovina”, spațiu de expunere care înnobilează de la începutul acestei veri holul central al Palatului Administrativ din municipiul Suceava, s-a deschis, la sfârșitul săptămânii trecute, expoziția de pictură și artă decorativă a artistului fălticenean Geo Ungureanu. O expoziție care aduce în perimetrul cultural al Sucevei un creator care până acum a fost mai puțin interesat de prezența pe simeze, efortul său artistic fiind îndreptat către valorificarea materială a lucrărilor realizate. Este oarecum de înțeles acest lucru, întrucât Geo Ungureanu (care prin biografia sa poate fi modelul unui adevărat personaj de roman) trăiește exclusiv din pictură, ceea ce-l îndreptățește să acorde mai puțină atenție staturii și imaginii sale de creator într-un mediu provincial, decât să pătrundă pe o piață în care, în loc să faci parte dintr-un pluton de elită, vizionat, dar necumpărat, este preferabil să vinzi, să ai clientelă, chiar dacă numele tău nu apare prin cataloage. Asta nu înseamnă că Geo Ungureanu nu a avut și câteva expoziții (Fălticeni, Bacău, Tulcea…) dar, așa cum mărturisește el, atunci când pictura este singura ta sursă de existență, este greu să aduni un număr suficient de lucrări pentru a le prezenta publicului, mai ales atunci când ele sunt achiziționate, “calde” încă, direct din atelier. Plecat de acasă din Pocoleni (un sătuc din imediata apropiere a Fălticeniului), dintr-o familie cu nouă copii, încălțat cu opinci și îmbrăcat cu suman, Geo Ungureanu și-a căutat singur norocul în lume. Era fascinat de forme și culori și, la vârsta de 14 ani (când a văzut pentru prima oară vopselele unui zugrav de firme din târgul Fălticenilor) a decis să devină pictor. Și-a croit destinul cu propriile mâini, ca autodidact, fără să aibă vreun profesor, vreun mentor sau un protector, învățând să picteze mai întâi prin imitarea și reproducerea lucrărilor unor artiști, fie ei români sau străini, dar lăsându-se și în voia propriei sale pasiuni și dezvoltându-și propriile motive și teme artistice. Capabil să reproducă până la detaliu infim orice tablou care îl provoacă, uzând de o diversitate de tehnici și abordări și perfecționându-și continuu procedura de lucru, Geo Ungureanu se plasează într-o permanentă zonă de experiment, glisând între cele două registre de expresie plastică, figurativ și abstract. Fie că este vorba de lucrări care se circumscriu tematic acestei zone (“Învierea la Putna”, Luceafărul”, “Druștele”…), sau de decupaje din fabuloase și fascinante călătorii imaginare, fie că tușele, cromatica sau compoziția în întregul ei ne duc cu gândul către un artist sau altul din plastica românească sau din creația universală, fie că maniera de realizare este cuminte, clasică uneori, sau modernă, cu preluări din nenumăratele curente artistice care au izbucnit după apariția impresionismului, expoziția lui Geo Ungureanu este o desfășurare care captează ochiul privitorului. Realizate pe suprafețe generoase (lucrările sunt de dimensiuni medii spre mari), încadrate de rame grele (executate temeinic și patinate iscusit cu mâna lui), tablourile sale invită la zăbavă, nu poți trece pe lângă ele fără să te oprești pentru a putea cuprinde cu privirea întreaga suprafață puternic nutrită cu culoare. Conferindu-le o tridimensionalitate palpabilă prin aplicarea unor circumvoluțiuni realizate din amestecuri de ipsos și chituri (creând astfel culorii și luminii oportunitatea de a “juca” pe suprafețe denivelate și frământate), Geo Ungureanu este mesagerul unui limbaj plastic amalgamat, care se sustrage oricăror încercări de a-l “turna” în tipare. Există o mulțime de întrebări încifrate parcă în textura formelor imaginate de el, întrebări care vor rămâne deocamdată fără răspuns până la momentul său de definire stilistică. Până atunci, însă, Geo Ungureanu, care are formidabile izbucniri de culoare, “un pictor născut, nu făcut”, și, așa cum spune el în graiul său neaoș, de moldovean, căruia îi place “pictura spontană, nu aia gâdilită”, rămâne sub semnul unei permanente și atente interogări.
