Bătaie de joc

Genți de damă cu factură, confiscate de fostul șef al Poliției de Frontieră Nelu Fediuc, restituite de instanță păgubitului



Comisarul-șef Nelu Fediuc
Comisarul-șef Nelu Fediuc

Un bărbat din Suceava și un administrator de firmă din Ilfov, cumpărătorul, respectiv producătorul unor poșete de damă, susțin că au fost victimele unui abuz din partea comisarului-șef Nelu Fediuc, fostul șef al polițiștilor de frontieră din județ, care le-a confiscat în trafic marfa pe care aveau acte de proveniență. Primul a reclamat în instanță că a fost lăsat abuziv fără cele 126 de genți, după ce a fost oprit în trafic de controversatul comisar-șef Nelu Fediuc. În mai puțin de două luni de zile, cu actele care dovedeau negru pe alb că are dreptate, acesta a obținut anularea procesului verbal de contravenție și restituirea bunurilor. Povestea ridică multe semne de întrebare în condițiile în care actele care dovedeau proveniența bunurilor au fost trimise prin fax poliției la scurt timp după ce comisarul-șef a oprit mașina în trafic, iar câteva ore mai târziu au fost aduse personal agentului constatator.
Ce s-a întâmplat în noaptea de 22 spre 23 august 2012
Pe 22 august 2012, Constantin Moțoc, un bărbat de Suceava, a preluat, printr-o firmă de curierat, 126 de genți de damă produse de firma SC Import-Export Gygy SRL Popești-Leordeni. Aflat la volanul unei mașini pe raza orașului Siret, el a fost oprit pentru control de o patrulă de la Serviciul Poliției de Frontieră Rădăuți. Cel care l-a oprit a fost nimeni altul decât comisarul-șef Nelu Fediuc, actualmente controlor trafic la Combaterea Infracționalității Transfrontaliere din cadrul Serviciului Poliției de Frontieră Rădăuți.
Șoferul i-a explicat polițistului că marfa a fost livrată printr-o firmă de curierat, factura urmând a fi livrată ulterior. În noaptea de 22 spre 23 august, pe faxul poliției de frontieră a fost trimisă a copie a facturii emise din 22 august, însă comisarul-șef a cerut actele în original.
„Pur și simplu și-a bătut joc de noi, a apus că nu mai are ce face și să contestăm procesul verbal în instanță”
Așa se face că Georgică Baicu, administratorul firmei din Popești-Leordeni, s-a pornit spre Suceava, pentru a aduce factura în original.
„Comisarul-șef Fediuc mi-a spus că vrea să vadă originalul și la ora 1 și jumătate din noapte m-am pornit cu mașina de la București spre Siret. Am ajuns la prima oră a dimineții la Poliția de Frontieră Rădăuți, unde l-am așteptat până la ora 10.00 dimineața pe domnul comisar-șef. Mi-a zis că nu credea că mai vin și a întocmit deja procesul verbal de contravenție… Pur și simplu și-a bătut joc de noi, a apus că nu mai are ce face și să contestăm procesul verbal în instanță”, susține Georgică Baicu.
Prin procesul verbal întocmit de comisarul-șef Nelu Fediuc, s-a reținut că șoferul transporta 126 de genți de damă fără documente de proveniență, întreaga cantitate de marfă fiind confiscată, totodată agentul constatator aplicând și 1.000 de lei amendă.
Poliția de Frontieră nu a mai făcut recurs
Constantin Moțoc a contestat decizia la Judecătoria Rădăuți, cerând anularea procesului verbal și restituirea mărfii. Cu actele de proveniență în original, întocmite înainte ca polițistul de frontieră să-l tragă pe dreapta, petentul a avut în scurt timp câștig de cauză.
Pe 8 octombrie 2012, Judecătoria Rădăuți a admis plângerea, intimat fiind Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, prin Serviciul Poliției de Frontieră Rădăuți, locul de muncă al comisarului-șef. Instanța a decis anularea procesului verbal de contravenție și restituirea celor 126 de genți de damă. Între timp a expirat și termenul de recurs, decizia rămânând definitivă și irevocabilă.
Subinspectorul Radu Lungu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, de care aparține Serviciul Poliției de Frontieră Rădăuți, a declarat: „Inspectoratul nostru nu a făcut recurs în dosarul în care petent a fost domnul Constantin Moțoc și a obținut anularea procesului verbal. Conform Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1 din 18.02.2002, dacă pe timpul procesului de judecată petentul prezintă actele de proveniență a mărfii, procesul verbal se anulează și marfa se înapoiază persoanei în cauză. De asemenea, persoana în cauză are datoria de a se prezenta la sediul poliției de frontieră cu sentința instanței de judecată, definitivă și irevocabilă, pentru a solicita înapoierea bunurilor ridicate”.
Chiar în cursul zilei de ieri păgubitul și-a ridicat marfa de la Poliția de Frontieră.