Geniu… în pustiu?

Ai zice, ascultând comentariile radio și tv, că fotbalului nostru, redus la condiția modestă a fenomenului de uz intern, îi prisosesc și geniul, și inteligența. „Pasă de geniu!”, „Fault inteligent!” auzim fără contenire pe mai toate posturile, de unde se vede că s-au isprăvit superlativele apte să orneze minunatul nostru campionat. Să mergem la DEX: „Geniu: cea mai înaltă treaptă de înzestrare spirituală a omului, caracterizată printr-o activitate creatoare ale cărei rezultate au o mare însemnătate” – pentru omenire, evident. O pasă genială n-o poate da decât un geniu și nu spun, Doamne ferește, că Bucurică ori Puțanu, ori Mamele, ori Purece n-ar avea dreptul să aspire la condiția performerului de geniu. Ceva îndoieli aș avea doar vizavi de condiționarea „cea mai înaltă treaptă de înzestrare spirituală a omului”, precum și de încadrare a pasei într-o activitate creatoare cu rezultate de mare însemnătate pentru progresul omenirii…
Cât privește inteligența: de astă dată, o oarece relație cu performanța sportivă există. Filosofii antichității acordau credit nelimitat caratelor intelectului, afirmând în capitolul XV din “Samadeva” că, nici mai mult, nici mai puțin, ”totdeauna, superioritatea inteligenței triumfă asupra forței”. Așa l-o fi învins David pe Goliat, dar e greu de crezut că, în zilele noastre, un halterofil cu minte sclipitoare va triumfa obligatoriu în fața unui adversar mai bine dotat fizic. Adevărul se află, ca de obicei, la mijloc: sprinteneala gândirii poate, în mod cert, sprijini performanța, mai ales în jocurile sportive ultra-tacticizate. Nu și să o determine legic – între altele, își mai joacă rolul și întâmplarea. Evident, excludem din această discuție sporturi precum șahul – care aș zice că s-ar cuveni să figureze mai degrabă într-o panoplie a sporturilor minții, confruntate în competiții de genul olimpiadelor de matematică ori informatică.
În celelalte sporturi, încărcătura de inteligență încorporată în fiecare fază se decelează mai greu, dar ea există și funcționează ca atare. În limbajul tribunelor, se spune despre cutare fotbalist că “știe cu mingea”, ceea ce înseamnă o apreciere elogioasă a tehnicii lui individuale. Dar ce face cu ceea ce știe – de acum, ține de investiția de inteligență exprimată prin aflarea soluției optime într-un anume moment al jocului. Nu numai instinct, deci, ci și rațiune. Îmi plăcea, cândva, Zidane: era o adevărată încântare să admiri desenul deștept al traiectoriilor, anticipările de senzație și rezolvările spectaculos-neașteptate, convertite în tot atâtea faze fierbinți și de-a dreptul memorabile! Acum, Sânmărtean fiind vândut la export, îl urmăresc cu reală plăcere pe Cernat. Numai că, dacă la un car de oale e de-ajuns un singur par, când este vorba despre construcție și, mai ales, despre construcție colectivă, un singur fotbalist inteligent nu-i de-ajuns în lipsa “acordului fin” cu întreaga echipă.
Dacă e să ne întoarcem la antici, citând tot din “Samadeva”, o facem cu strângere de inimă, fiindcă vechii autori spuneau prea direct lucrurilor pe nume. Ascultați-i: “când un om inteligent nimerește în mijlocul a o mulțime de proști, el se pierde sigur, ca un lotus luat de valuri”. Pe de altă parte, nu-i chip să fii strălucitor ceas de ceas! La Campionatul Mondial, același Zidane a avut zile (citiți: meciuri) în care n-a fost altceva decât un tricou oarecare printre celelalte 11. Și asta fiindcă oameni suntem: o mie de pricini ne pot influența în bine sau în rău, începând cu oscilațiile barometrului, cu bioritmul personal, continuând cu cine știe ce nuanță bănuită într-un telefon primit de acasă ori cu mofturile unui tendon ce și-a găsit taman atunci chef de șotii… Dincolo de toate eventualitățile conjuncturale, se cuvine să acordăm totdeauna rangul și respectul cuvenite inteligenței în sport. Cu atât mai mult cu cât trăim într-un veac și un mileniu în care valorile spiritului, ale intelectului, și-au asigurat rol și rang de prevalență. La aceeași masă musculară, vârstă, agilitate, forță, va învinge boxerul mai inteligent. Dacă plenitudinea fizică se înscrie în parametri favorabili, hotărâtoare va fi, pentru un sprinter, modul în care-și gândește cursa. Fiindcă – spunea Pascal – “inteligența noastră deține același rang ca și corpul nostru în ordinea naturii”.