Biroul Electoral de Circumscripție al județului Suceava a fost dotat cu un generator electric, pentru evitarea unor probleme ce țin de întreruperea energiei electrice în perioada centralizării rezultatelor de la referendumul din 19 mai 2007. Prefectul de Suceava, Orest Onofrei a precizat că această recomandare a fost primită de la comisia tehnică centrală pentru organizarea referendumului, și are ca scop evitarea unei întreruperi în alimentarea în alimentarea cu energie electrică a BEC pe durata preluării proceselor verbale cu rezultatele referendumului de la secțiile de votare din județ. „Am luat deja legătura cu furnizorul de energie electrică din județul Suceava, astfel încât s-a reușit dotarea Biroului Electoral de Circumscripție cu un generator, astfel încât să nu existe astfel de probleme”, a subliniat prefectul de Suceava. El a mai precizat că în baza acelorași recomandări primite de la București, secțiile de votare din județul Suceava care vor fi incluse în eșantionul statistic reprezentativ al Institutului Național de Statistică vor fi dotate cu aparate de telefonie mobilă. „În acest fel este posibil ca transmiterea informațiilor solicitate de Institutul de Statistică, prezența la vot, dar și altfel de date, să se facă în mod operativ, și fără a exista probleme de comunicare”, spune Onofrei. El a mai adăugat că recomandările făcute de comisia tehnică centrală de organizare a referendumului au mai vizat și luarea unor măsuri astfel încât actualele spații în care funcționează Biroul Electoral de Circumscripție să fie păstrate și pentru viitoarele alegeri. Prefectul a menționat că este de dorit ca la alegerile viitoare, atât BEC, dar și spațiile în care sunt instalate mijloacele tehnice folosite de Institutul Național de Statistică la centralizarea rezultatelor să rămână în actualele locații, realizându-se astfel o diminuare a cheltuielilor ce trebuie suportate de la bugetul de stat.





