Nu sunt dintre cei care se dau de ceasul morții privind tabloul, altminteri jalnic, al României politice din ultimii ani. Sigur că starea de disconfort e majoră. Sigur că, între zâmbetul stingherit sau momentele de mare dezamăgire, încape, din când în când, și un dor de ducă. Dar nu durează mult. Pentru că, dincolo de toate aceste derapaje sau chiar adevărate nenorociri, există, mai puternic decât toate la un loc, un semn de întrebare: când și cum se va produce schimbarea?
Dorința românilor de a vedea împlinindu-se etapele unei schimbări majore o arată toate sondajele de opinie. De la vise colorate, ca niște baloane de bâlci, despre Uniunea Europeană și până la speranțe deșarte despre creșteri de pensii și salarii simultan cu schimbarea gărzii la palatele Victoria și Cotroceni, tot românul visează schimbarea. Iar când vine vorba de clasa politică, în care, pentru cei mai mulți dintre compatrioți, intră, de-a valma, tot ce mișcă și cuvântă pe micul ecran, cercetările sociologice dau ca sigură marea poftă a românilor de a vedea, în sfârșit, în fruntea statului, oameni competenți și, dacă se poate, mai puțin hoți. Profesioniști, în linii mari. Așa arată, din vorbe și sondaje, generația așteptată.
Cine are răbdarea și curajul unei atente cercetări a realității va vedea însă, cu uimire, că, puse cap la cap, percepțiile românilor despre ceea ce înseamnă profesionalism și performanță sînt departe de definițiile oricărui dicționar. Personaje de carton, fără substanță și măsură, dar puternic mediatizate, s-au transformat în repere. Justițiarismul din vorbe, șprițuri și sughițuri țin loc de dreaptă judecată. Generația așteptată de majoritatea românilor este, din păcate, generația vorbelor tari, a revanșelor la ore de maximă audiență. Profesionalismul și măiestria în arta politicii n-au loc pe micul ecran și nici în primele locuri ale sondajelor de opinie. Ne-am face un mare bine dacă am înceta să ne mai amăgim: ani mulți de acum încolo vom vota tot după același păgubos algoritm, potrivit căruia desemnăm câștigători la puncte din rândul celor care țipă și promit mai tare.
Generația așteptată e, de fapt, o generație neașteptată. Scăpăm, probabil, de generația limbii de lemn, dar ne așteaptă generația cozilor de topor. Cu puțină tristețe, fără isterie, dar mai ales lucizi, trebuie să acceptăm că nici în următorii ani nu va veni luminarea la care unii visează încă din primele zile ale căderii comunismului. Pentru o altfel de Românie, e nevoie, în primul rând, de curajul ridicării în picioare. Până atunci, nu ne rămâne decât să ne ferim copiii din calea generației neașteptate care dă năvală pe micul ecran, ucigând orice urmă de bun-simț în numele șprițurilor băute cu președintele.
