Generalul Ronaldinho și colonelul Mary Pierce!?

Mare eveniment, mare, în curtea clubului civil Dinamo: domnul Marian Drăgulescu fu tocmai avansat în grad. De la un nu știu ce era înainte (că p-astea noi nu le-am aprofundat încă, mai ales că luna viitoare împlinesc vreo trei decenii de când am terminat armata) a fost săltat la ceea ce a devenit acum. Oricum, mai are până să o ajungă pe Ea, inegalabila maestră a vâslei, doamna General Elisabeta Lipă. Care, de fapt, este doamna Chestor, primind acest grad nu sub Ceaușescu, ceea ce nu m-ar fi mirat, ci mult mai recent, în vremuri de democrație, iar asta continuă, cu fiecare nou caz în parte, să mă uluiască și să mă înspăimânte deopotrivă. Mă gândesc că în lumea civilizată (cuvântul ăsta vine de la „civil”, nu-i așa?) numai pronunțarea numelui cuiva, precedat de „general” stârnește măcar neliniște, dacă nu de-a dreptul admirație. Și, categoric, respect pentru faptele de vitejie care trebuie să fi precedat conferirea onorurilor militare. În ce-i privește pe cei doi generali (de Poliție!) despre care vorbesc eu aici, ei deja și-au câștigat admirația întregii planete, fără ca în C.V.-urile lor să figureze prinderea cine știe căror bande de traficanți de heroină, a vreunui terorist măcar de anvergura lui Carlos („Șacalul”, nu amărâtul ăla de portughez manelist!) dacă nu de a lui Bin Laden ori de salvare a vreunui grup de ostatici pentru răscumpărarea cărora să se fi cerut miliarde de dolari. Nu, nimic din toate astea. De ce vorbesc despre doi generali, când de fapt numai unul (una) are deja gradul pe umeri? Păi, fiindcă și celălalt are drumul deschis către acesta. I s-a și urat, de altfel, să nu se lase până nu îl obține. Și ce l-ar putea împiedica pe Marian Drăgulescu să-l capete? Poate doar sănătatea, afectată nu de glonțul infractorului, ci de zecile, sutele, miile de căzături la antrenamente, ba chiar și în competiții, așa cum s-a întâmplat în finala de la bară. Unde, e drept, venea după aurul de la sărituri și sol, ceea ce justifică (doar la români, fie ei chiar colonei în devenire generali!) lipsa de concentrare după ce omul își văzuse sacii în căruță și, probabil, gradele deja pe umeri. Ca să n-o lungim prea tare: tot mâncăm la rahat că vrem ca lumea cu adevărat liberă și civilizată să ne accepte în rândurile ei, că democrația a învins definitiv în România, că trecutul pentru noi este doar… trecut, iar în timpul ăsta, exact ca Dej și Ceașcă, le dăm într-o demență grade militare unor sportivi excepționali, în loc de banii și statuile care li s-ar cuveni de drept. Pentru care motiv, domnule ministru Blaga, permiteți această batjocură și a gradelor militare, și a noastră ca cetățeni, ba chiar și a sportivilor înșiși? Sunt atâtea alte modalități de a-i recompensa pentru formidabilele performanțe și servicii aduse țării, dar de ce continuăm să-i premiem cu grade și nu cu dolari sau euro? De ce în loc să-i admire necondiționat absolut fiecare român, noi forțăm măcar mâna câtorva generali adevărați care nu pot să nu se simtă jigniți că în timp ce ei se luau de piept cu cine știe ce bandă, riscându-și viața, Lipă vâslea iar Drăgulescu trăgea calu’ de… mânere! Ce-ar fi ca, în loc de gradul de general ori de colonel să le dați acestor admirabili români doar indemnizația aferentă? Credeți că s-ar supăra? Că ar suferi? Poate că da, dar cu siguranță s-ar face măcar economie la înjurăturile și bășcălia pe care zău că nu le merită. Ce-ați zice, de exemplu, dacă ați auzi de colonelul David Backham de la Dinamo Madrid ori de generăleasa Justine Henin-Hardenne de la Dinamo Bruxelles?