Fostul comandant al componentei Forței Speciale din cadrul Direcției Informații Militare, general Marius Dumitru Crăciun, va primi luni, 15 mai, la ora 15, titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Fălticeni, în cadrul unei ședințe festive a Consiliului Local.
Generalul de brigadă (r) dr. Marius Dumitru Crăciun s-a născut la Fălticeni, pe 10 decembrie 1960. Face parte dintre militarii proveniți din categoriile de trupe despre care întotdeauna s-a vorbit cu respect și admirație și a cărui evoluție a fost legată direct de aviația militară – parașutismul militar. Este cel care a condus, în ultimii opt ani, Forțele pentru Operații Speciale din Armata României, militar de carieră cu o experiență profesională impresionantă. Toată viața și-a călăuzit-o după codul “Silent professionals”, care ghidează activitatea specialiștilor din Forțele pentru Operații Speciale.
A fost implicat în constituirea, definirea și dezvoltarea Forțelor pentru Operații Speciale în Armata României, fiind primul ofițer român care a făcut un curs în SUA și primul ofițer internațional de stat major român la Celula de Coordonare a Parteneriatului pentru Pace.
În semn de respect și apreciere pentru profesionalismul său a primit cele mai înalte distincții din armata română, activitatea în domeniul operațiilor speciale fiind recunoscută și de cea mai puternică armată din lume, atașatul militar al Ambasadei SUA înmânându-i, din partea Secretarului American al Apărării, “Legiunea de Merit” în Grad de Ofițer.
Primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman, a declarat: “Analizând întreaga activitate a acestei personalități marcante, realizările și contribuția pe care o are la crearea unei imagini pozitive a parașutismului militar și a armatei române, am propus Consiliului Local acordarea titlului de Cetățean de Onoare al municipiului Fălticeni generalului de brigadă (r) dr. Marius Dumitru Crăciun. Este un mod de recunoștință a locuitorilor municipiului Fălticeni pentru tot ceea ce a făcut sub culorile drapelului nostru sfânt”.
Activitate militară recunoscută pe plan extern
După absolvirea Liceului Militar “Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc, între anii 1979-1982, generalul de brigadă (r) dr. Marius Dumitru Crăciun a urmat cursurile Școlii Militare de Ofițeri Activi de Infanterie „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, arma infanterie. În 1985 a absolvit Cursul de comandanți grupuri cercetare în adâncimea dispozitivului inamic prin parașutare, între anii 1989-1991 a urmat cursurile Academiei de Înalte Studii Militare “Carol I” București, Facultatea de Arme Întrunite. Specializarea sa a continuat între anii 1993-1994 la Colegiul de Comandă și Stat Major Kansas – SUA. În anul 2008 a obținut titlul de Doctor în științe militare și informații la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, iar în 2013 a absolvit Cursul postuniversitar de informații pentru apărare de la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”.
A fost șeful cercetării și șef de stat major la Batalionul 495 Misiuni speciale/Brigada 2 Parașutiști, comandantul Batalionului 64 Parașutiști (1996-1998), ofițer internațional de stat major în Celula Coordonarea Parteneriatului pentru Pace (PfP)/NATO HQ SHAPE, Belgia (1998-2000), șeful echipei Observatori militari ONU în RD Congo, comandant al Componentei de Operații speciale din Direcția Informații Militare (2009-2016). La data de 31 decembrie 2016, colonelului Marius Dumitru Crăciun i se acordă gradul de general de brigadă cu o stea și trece în rezervă cu noul grad.