Război pierdut

Generalul Carcalete, învins de inspectorul Maxim



Petru Carcalete
Petru Carcalete

– IȘJ este obligat de o hotărâre judecătorească definitivă și executorie să-l reangajeze pe fostul inspector Ioan Maxim
– Maxim a dat în judecată Inspectoratul Școlar în luna aprilie, pe motiv că a fost eliberat abuziv din funcție
Inspectoratul Școlar Județean Suceava a pierdut procesul cu fostul inspector Ioan Maxim, căruia i s-a desfăcut contractul de muncă în luna martie a acestui an. Ioan Maxim a fost inspector școlar pentru management educațional, numit printr-o decizie eliberată de inspectorul general Petru Carcalete în luna septembrie 2005. Potrivit deciziei eliberate de Petru Carcalete, acesta urma să rămână în funcție până la scoaterea postului la concurs, însă lucrurile au luat o altă turnură. Pe 1 martie 2006, inspectorul Maxim a primit o decizie de eliberare din funcție semnată de Petru Carcalete, motivația inspectorului general fiind aceea că Maxim a fost angajat pe o perioadă determinată de șase luni. Mai mult decât atât, Petru Carcalete a susținut că Ioan Maxim știa că a fost angajat pe o perioadă determinată, din moment ce a semnat un contract de muncă cu IȘJ. Lucrurile acestea au fost negate de Ioan Maxim, care a declarat că nu a semnat nici un contract de muncă și că nu i s-a spus niciodată că ar fi angajat pe o perioadă determinată, motiv pentru care acesta a dat în judecată Inspectoratul Școlar. Tribunalul Suceava, Secția Civilă, a admis contestația formulată de Ioan Maxim și a dispus anularea deciziei IȘJ de eliberare din funcție a acestuia. Mai mult decât atât, potrivit hotărârii judecătorești definitive și executorii, Petru Carcalete este obligat să-l reîncadreze pe Maxim pe postul deținut anterior, să-i plătească despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, despăgubiri care se ridică la aproximativ 90 de milioane de lei vechi. Totodată, Inspectoratul Școlar trebuie să plătească și cheltuielile de judecată care se ridică la 7 milioane de lei vechi. Contactat telefonic, fostul inspector școlar Ioan Maxim a declarat că luni dimineață se va prezenta la serviciu, și va participa la ședința de Consiliu de Administrație a Inspectoratului Școlar Suceava. Inspectorul general Petru Carcalete a declarat că nu știe încă modul în care va proceda referitor la repunerea în funcție a lui Ioan Maxim. „Știu că am pierdut procesul, am 15 zile termen în care să pun în aplicare hotărârea, perioadă de timp în care mă voi consulta cu juriști pentru a vedea cum trebuie să procedez”, a declarat inspectorul școlar general Petru Carcalete.



Recomandări

A XIII-a ediție a Simpozionului „Valori perene în creația Mitropolitului Bartolomeu Valeriu Anania” va avea loc vineri, la USV

A XIII-a ediție a Simpozionului „Valori perene în creația Mitropolitului Bartolomeu Valeriu Anania” va avea loc vineri, la USV
A XIII-a ediție a Simpozionului „Valori perene în creația Mitropolitului Bartolomeu Valeriu Anania” va avea loc vineri, la USV

Peste 140 de elevi defavorizați și părinții acestora vor beneficia de sprijin printr-un proiect al Inspectoratului Școlar Suceava

Șeful IȘJ Suceava: „Ministerul Educației ar trebui să aibă doi reprezentanți, unul pentru preuniversitar, celălalt pentru universitar”