Genele asociate maladiilor cronice, identificate de cercetătorii sud-coreeni



Genele asociate factorilor care determină starea de sănătate, precum tensiunea sangvină și densitatea osoasă, care au un rol important în declanșarea maladiilor cronice, precum hipertensiune arterială și osteoporoză, au fost identificate de cercetătorii din Coreea de Sud, informează Reuters.
Într-un articol publicat în Nature Genetics, cercetătorii sud-coreeni au declarat că au analizat structura ADN a peste 9.000 de persoane din Coreea de Sud și că au identificat genele care controlează factorii determinanți ai stării de sănătate, precum presiunea sangvină, densitatea osoasă, indicele masei corporale, raportul talie-șolduri sau raportul înălțime-puls.
„Am descoperit că anumite gene determină presiunea sangvină sistolică, densitatea osoasă etc”, a declarat Hyung-Lae Kim, de la National Institute of Health din Seoul, Coreea de Sud, unul dintre autorii acestui studiu.
Acești indici corporali au un rol extrem de important în declanșarea maladiilor cronice, precum diabetul zaharat, hipertensiunea arterială, obezitatea și osteoporoza, care provoacă probleme serioase în multe țări.
Identificarea genelor care sunt responsabile pentru declanșarea acestor maladii deschide calea pentru o mai bună prevenire și controlare a lor, în viitor.
Noul studiu este important pentru că astfel de cercetări genetice au fost efectuate mai mult în cadrul populațiilor caucaziene, dar foarte rar în rândul celor asiatice.