Genă, nu geană

O expresie oarecum argotică, „a sta geană”, înseamnă a fi atent la ceva, a sta cu privirea ațintită. Lucru valabil, ba chiar obligatoriu, în cazul arbitrilor de fotbal, a căror primă datorie în fișa postului este aceea de a nu scăpa mingea din ochi pe toată desfășurarea partidei, dar nu numai: ei mai trebuie să urmărească și mișcarea jucătorilor, eventualele contacte dintre aceștia, pozițiile de ofsaid, ce mai, e treabă multă în cele 90 de minute. Tocmai pentru a-i ajuta, s-au inventat și arbitrii de linie, tușierii adică, iar de la o vreme și cei adiționali, plasați pe liniile de fund ale terenului. În cinci, logic ar fi ca treaba să meargă mai bine decât în trei, și chiar merge acolo unde, de regulă, toate merg normal. Adică în celelalte țări. Nu și în România. La noi, cei doi adiționali, deși nu văd cornerul care se produce la un metru de copitele lor, își reglează câmpul vizual astfel încât să vadă numai ei ceea ce nu văd nici camerele, situație în care devin alibiuri vii pentru deciziile penale ale fluierașului, indiferent cum s-ar numi acesta, dar mai ales când poartă numele de Avram. Și, desigur, gena de infractor, că doar ta’su, nu altul, a împărțit celulă cu astralul Niculae. Așadar: exact când trebuia să stea geană pe joc, junele Avram a avut o mică scăpare, drept pentru care n-a văzut hențul stelistului. I-a revenit brusc vederea în vreo două nanosecunde, întocmai și la timp pentru a vedea un fault mai degrabă tandru, ca o mângâiere. Un așa-numit fault de joc. Pe care l-a și suprataxat cu galben, lăsându-i pe ăia și cu un pandur în minus pe teren, preț de mai bine de o juma’ de meci. De aici până la penalty-ul decisiv din penultimul minut n-a mai fost decât un pas. Pe care Avramul l-a făcut dezinvolt, da’ tot pe neve: adică de unde era el, nici de-al dracu’ nu vedea mingea. Cum nici cele 7 unghiuri de reluare nu au văzut-o, cât să ne convingă de penalty. Noroc că alibiul era gata: adiționalul a văzut nevăzuta, Avramul s-a conformat, Steaua a câștigat. Concluzia vine de la sine: chiar dacă nu i-a funcționat nici un moment geana, Avramului îi funcționează perfect gena. Aia de infractor, moștenire de la ta’su.

Recomandări

Primul Revelion fără artificii, dar cu spectacol de drone, la trecerea în anul cu cele mai mari scumpiri de taxe și impozite

Preotul Viorel Sidoriuc, de la „Sfânta Treime”, susținut de episcopul vicar al Bisericii Ortodoxe Muntenegrene, Emilian Prodan

Preotul Viorel Sidoriuc, de la „Sfânta Treime”, susținut de preotul vicar al Bisericii Ortodoxe Muntenegrene, Emilian Prodan
Preotul Viorel Sidoriuc, de la „Sfânta Treime”, susținut de preotul vicar al Bisericii Ortodoxe Muntenegrene, Emilian Prodan

Spectacole cu drone, cu lasere și lumini, la revelionul Sucevei, pentru care s-au alocat aproximativ 150.000 de euro