Genetică

Gena asociată astmului la copii, identificată de cercetătorii europeni



O genă asociată astmului infantil, boala cronică cea mai răspândită în rândul copiilor, a fost identificată în urma unui studiu realizat de cercetători din mai multe țări europene, descoperire care ar putea conduce la o mai bună înțelegere a cauzelor acestei maladii, potrivit AFP.
Studiul, care a fost publicat în revista britanică Nature, a scos la iveală faptul că această genă, numită ORMDL3 și situată pe cromozomul al 17-lea, „are o influență extrem de mare asupra dezvoltării maladiei în copilărie”.
Studiul genetic realizat de cercetători din cinci țări (Marea Britanie, Franța, Germania, Statele Unite și Austria) a fost realizat asupra a 2.000 de copii (994 de copii astmatici și 1.243 de copii non-astmatici).
Rezultatele sugerează că „această versiune a genei asociată maladiei contribuie la creșterea riscului de a dezvolta un astm cu 60 – 70%”, potrivit comunicatului emis de Colegiul Imperial din Londra.
Rezultatele au fost întărite printr-o analiză genetică la care au participat 2.300 de copii germani și peste 3.000 de subiecți britanici născuți în 1958, în Regatul Unit, monitorizați pentru astm.
„Descoperirile nu explică în întregime fenomenul care provoacă astmul, dar furnizează o piesă importantă în acest puzzle”, a spus Miriam Moffatt de la Colegiul Imperial din Londra.
Cauzele astmului sunt complexe, pe de o parte fiind asociate cu mutații genetice, pe de altă parte asociate cu alți factori precum poluarea, fumul de țigară, stresul, emoțiile puternice, efortul sau infecțiile.
Frecvența cazurilor de astm a crescut în ultimele decenii, mai ales în zonele urbane, în prezent aceasta fiind maladia cronică cea mai răspândită în rândul copiilor, a subliniat Colegiul Imperial din Londra.
În Marea Britanie, unul din opt copii este atins de astm.



Recomandări

În Spitalul de Urgență Suceava sunt internați 10 copii cu gripă și 35 de copii cu alte afecțiuni respiratorii

În Spitalul de Urgență Suceava sunt internați 10 copii cu gripă și 35 de copii cu alte afecțiuni respiratorii
În Spitalul de Urgență Suceava sunt internați 10 copii cu gripă și 35 de copii cu alte afecțiuni respiratorii