Gena, alimentația… sau ce!?

Sunt absolut convins că nicio altă nație nu ar fi putut crea o zicere de o asemenea profunzime și cu atât umor precum „născut talent și mort speranță”, pe baza căreia cred că se pot face studii socio-anatomo-educaționale cu trimitere nu numai la zona sporturilor, ci în toate domeniile imaginabile din spațiul carpato-danubiano-pontic. Din România, adică! În cei aproape 70 de ani de când mă preocupă sportul, m-am lovit de nenumărate nume de tineri cică talentați nevoie mare, pe care încă de la cea mai fragedă vârstă specialiștii îi vedeau deja viitori mari performeri, anii rămași până la maturizarea fizică urmând doar să adauge valoare talentului nativ. Evident ca fotbalul este cel care a dat cele mai multe nume, dar dacă ar fi să calculăm în procente, cred că nici 1% din talentații nativ nu au confirmat în timp, devenind mai întâi plafonați, apoi niște veritabili loseri (cuvântul românesc este „ratați”) pe care nici din milă nu-i poți băga în echipăfiindcă îi strică și pe ceilalți. În afară de Gică Hagi și alți câțiva din „generația de aur”, în rest fotbalul românesc n-a produs absolut nimic în afară de jucători-problemă, inadaptabili, refractari la tot ce-i înconjoară. Toți ăia care la 17 ani erau văzuți ca niște viitori Messi, au sfârșit jenant, pe la echipe fantomădin Superliga românească. Messi la 17 ani era erou planetar, Halland tot așa, acum e vremea unor Yamal și Endrick, toți niște copii pe care s-au plătit zeci și zeci de milioane și care fac toți banii până la ultimul cent. La noi, talentatul de 17 ani cică „trebuie să mai crească”, „să se maturizeze”, „să se mai coacă” (!!!), pe la 20-21 ajunge maximum la FCSB, de unde la 23 e dat de pomană, că l-a terminat ciobanul. Toți talentații de dincolo confirmăși ajung vedete planetare, toți talentații noștri mor speranțe, dacă nu „mor” chiar de-a dreptul și se fac zugravi sau taximetriști la 25 de ani. O fi ceva defect în genanației? O fi alimentația greșită care taie pofta de performanță? O fi altceva ce ne scapă?