În Sala de Arte „Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” din municipiul Suceava a avut loc joi după-amiază lansarea cărții „Gellu Naum. O călătorie spre arhetipul interiorității”, semnată de Isabel Vintilă.
„O carte cu totul specială pentru cariera profesională a autoarei”
Lucrarea, care a apărut la editura ieșeană „Timpul”, este o teză de doctorat și, așa cum a spus în deschiderea manifestării directorul bibliotecii publice sucevene, Gabriel Cărăbuș, reprezintă „o carte cu totul specială pentru cariera profesională a autoarei”.
„O carte serioasă”, cum a apreciat-o prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu, cartea unei tinere care „are dorința de-a inova și perseverența de-a argumenta un punct de vedere” asupra unui autor circumscris mișcării de avangardă, „pe care scrisul l-a interesat ca experiență de viață”.
Un poet de o discreție extraordinară „care s-a situat într-o zonă de marginalitate și într-un fel de periferie a receptării”, un autor față de care Isabel Vintilă „a demonstrat o devoțiune și o pasiune aparte”, găsind o cheie pentru decriptarea operei lui.
„Un excurs hermeneutic care se rotunjește în discursul critic”
Isabel Vintilă, așa cum a remarcat conf. univ. dr. Sabina Fînaru, „are o foarte bună putere de sinteză”, parcurgând „etapele devenirii naumiene corelate cu arhetipuri” într-un „excurs hermeneutic care se rotunjește în discursul critic”.
O lucrare pe care Isabel Vintilă o realizează ca „o demonstrație articulată limpede și logică, pe care o duce până la capăt”.
O carte cu „valoare de recuperare și restituire a personalității lui Gellu Naum”, așa cum a apreciat-o inspectorul școlar Eleonora Bulboacă.
„Devenirea nu este doar o ascensiune, ci și o regresie”
O lucrare în care, așa cum a mărturisit la final autoarea, a cercetat opera lui Gellu Naum „din perspectivă arhetipală”, alcătuind o carte care este „un semn al iubirii pentru literatură” și față de opera unui autor „care nu este doar un poet, un prozator și un dramaturg, dar este și un inițiat dispus să inițieze prin scrierile lui”.
Un autor din opera căruia a înțeles că „devenirea nu este doar o ascensiune, ci și o regresie”.
O carte prin care Isabel Vintilă ne invită la o relectură a scrierilor lui Gellu Naum.