Greșeală plătită scump

Geantă cu bani, furată dintr-o mașină lăsată descuiată



Un tânăr în vârstă de 26 de ani, angajat al unei firme de curierat rapid, a rămas fără o geantă în care avea nu mai puțin de 6.000 de lei, furtul petrecându-se într-un moment în care acesta și-a lăsat mașina descuiată.
Conform anchetei poliției, miercuri, începând cu ora 10.00, păgubitul, Bogdan P., s-a deplasat cu autoutilitara de serviciu pe la mai mulți agenți economici, unde a lăsat colete, iar în jurul orei 15.00, când a ajuns la sediul unei unități bancare, pentru a depune încasările, a constatat că de pe preșul dreapta față îi lipsește geanta în care avea suma de 6.000 lei. Tânărul nu a sesizat exact momentul furtului, declarând că pe timpul cât a lăsat pachetele la diferiți clienți nu și-a închis autoutilitara.
Poliția avertizează că majoritatea furturilor din mașini se petrec după ce hoților le atrage atenția un bun de valoare din interior, așa cum s-a întâmplat și în acest caz.