Intenție

Gazul metan ar putea fi adus în Burdujeni Sat de un operator privat



Locuitorii cartierului Burdujeni Sat, din municipiul Suceava, vor trebui să își exprime clar intenția de a se racorda sau nu la o viitoare rețea de gaz metan, răspunsul lor contând foarte mult în cazul în care această investiție, care bate pasul pe loc de ani de zile, va fi făcută de un operator privat.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a spus că, în ciuda eforturilor și intervențiilor făcute până acum, în scopul extinderii rețelei de gaz metan în acest cartier, legislația învechită îi este potrivnică.
“Deși m-am zbătut foarte mult în acest sens, am avut foarte multe intervenții, articolul 65 din legea 351/2004 nu a fost modificat, încât orice investiție care se face pe gaz metan trece gratuit în patrimoniul operatorului. Pe de altă parte sunt interzise astfel de investiții din bani publici, încât suntem într-o situație fără ieșire. De aceea am avut discuții la Ministerul Economiei, să ne dea o clarificare în acest sens, iar pe de altă parte am solicitat celor de la E.ON Gaz să ne dea un răspuns clar, dacă sunt sau nu dispuși să ducă gaz metan în cartierul Burdujeni Sat. Așteptăm încă acest răspuns, dar, ca variantă de rezervă, încercăm să facem un parteneriat public-privat, cu un operator privat de gaz, pentru a aduce gazul în Burdujeni Sat”, a declarat Lungu.
Interesul pentru extinderea rețelei de gaz metan, probat din casă în casă
Edilul sucevean a precizat că, fiind vorba de un parteneriat cu un operator privat, primul lucru care se ia în calcul este eficiența investiției.
“Nici o firmă privată nu vine să investească să facă acte de caritate la primărie. Eficiența rezultă în primul rând din numărul de abonați la gaz, încât, în perioada următoare, Primăria Suceava va face o chestionare a populației din zonă, pe această temă. Vom merge din casă în casă, cu formulare scrise, să li se dea acceptul în scris pentru racordarea la gaz metan, iar în funcție de rezultate, de numărul de viitori beneficiari, să facem următorii pași pentru realizarea acestei investiții. Îi rog pe cetățenii din Burdujeni Sat să colaboreze și să îi primească pe reprezentanții primăriei, să putem trage niște concluzii și să avem o bază de plecare pentru aducerea gazului metan în Burdujeni Sat”, a adăugat primarul Sucevei.
În cartierul Burdujeni Sat locuiesc aproape 3000 de persoane, sunt aproximativ 600 de locuințe și 15 sedii de societăți comerciale mai mari, precum și o serie de instituții de interes socio-cultural, precum biserici, școală și o grădiniță.
Șeful municipalității sucevene a precizat că deși numărul locuitorilor din Burdujeni Sat nu a scăzut, ba din contră, a mai crescut, ca urmare a ridicării de noi locuințe, studiul de eficiență făcut în 2006, în baza căruia trebuia făcută extinderea, în parteneriat cu E.ON, nu mai este valabil, mai ales că prețul gazului metan are altă dinamică acum, ceea ce pe unii i-ar putea determina să nu mai solicite racordarea.