Gazprom amenință din nou să limiteze furnizarea de gaze naturale



Europa s-ar putea confrunta în continuare cu reducerea cantităților de gaze naturale livrate de către Rusia, în cazul în care Ucraina va continua să sustragă gaze din conductele care îi tranzitează teritoriul, potrivit companiei rusești Gazprom, citată de Reuters.
Vicepreședintele Gazprom, Alexander Medvedev, a declarat că grupul nu va mai putea compensa cantitățile livrate Europei, care sunt „furate” de către Ucraina.
„Situația consemnată în a doua zi din ianuarie a fost și mai rea, întrucât au furat o cantitate și mai mare. Cred că acest lucru nu va mai putea continua, mai ales dacă condițiile meteorologice se înrăutățesc. Activitatea de sustragere de gaze naturale ar putea avansa semnificativ”, a declarat Medvedev.
Ucraina a respins acuzațiile de furt ale Moscovei, dar a informat că în cazul în care temperaturile scad semnificativ ar putea recurge la astfel de măsuri.
Disputa dintre cele două state este centrată în jurul prețului pe care Rusia îl cere pentru 1.000 de metri cubi de gaze, de 230 dolari, față de 50 de dolari, plătit în prezent.
Ucraina a informat că acceptă să plătească același preț ca statele europene, însă gradul de dezvoltare economică nu-i permite să facă față unui avans atât de semnificativ.
În afară de Ucraina, o serie de state europene au fost afectate de reducerea cantităților de gaze naturale livrate de Rusia.
„Ungaria va înainta o propunere Austriei, care deține în prezent președinția UE, privind inițierea unei politici energetice comune la nivel european”, a declarat premierul ungar, Ferenc Gyurcsany, care a arătat însă că menținerea unor relații bune cu Rusia reprezintă o prioritate pentru Ungaria.
Potrivit cortidianului ceh Mlada Fronta Dnes, anunțul făcut anterior de Rusia, potrivit căruia este un furnizor potrivit pentru nevoile UE, nu mai poate fi considerat serios.
„Trebuie să avem în vedere că Rusia nu va ezita să utilizeze gazele naturale sau petrolul drept mijloace de presiune. Aceasta ne amintește că un nivel redus de dependență față de un furnizor este necesar”, informează publicația.
„Diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze naturale reprezintă o prioritate pentru Polonia. Am început negocierile cu state din nord și est, dar nu cu Rusia. Cred că vom începe în curând construirea unui terminal de GPL”, a declarat premierul polonez Kazimierz Marcinkiewicz.
Compania poloneză de stat PGNiG a informat că elaborează un studiu de fezabilitate pentru construirea unui terminal GPL, valoarea investiției urmând să ajungă la 500 de milioane de euro. Lucrările ar putea începe la sfârșitul acestui an.
Marcinkiewicz a arătat că Polonia are în vederea construirea unui terminal de gaz petrolier lichefiat (GPL) pe coasta Mării Baltice. De asemenea, oficialul a dezvăluit și planurile privind achiziționarea de gaze naturale fie din Norvegia, fie din regiunea Mării Caspice.