Că gazetarii sunt, în general, detestați de politicieni, nu miră pe nimeni. E în ordinea lucrurilor. Ziaristul este acceptat doar în formula de aplaudac cu scrisul, de autor de panegirice, iar truda lui la gazetă poate fi recompensată cu un zâmbet aproape amical de un politician a cărui poză cu lauri pe scăfârlie și cuvinte măgulitoare dedesubt apare pe pagina întâi. Restul – deriziune, fâțâială inutilă care încurcă treburile serioase ale mai marilor nației.
Joi, Consiliul Superior al Magistraturii și-a programat reuniunea anuală de bilanț și alegeri. Lucrările se desfășoară în prezența și sub directa conducere a șefului statului, domnul Traian Băsescu. Iarăși voi spune că nu se mai miră nimeni de atracția particulară a președintelui pentru tot ce înseamnă Justiție. Aș zice că trăiește o dragoste maladivă față de procurori iar un ochi al său, care nu doarme niciodată (ca ochiul din ceafă al soacrei din povestea lui Creangă), stă mereu ațintit asupra întregului angrenaj judiciar din România. Dacă am fi răutăcioși, am găsi explicații care nu-l favorizează pe președinte. Cine se simte fără prihană, la adăpostul oricărei bănuieli de infracțiune sau păcat, nu visează noaptea procurori și n-are coșmaruri legate de cât de devotat sau de inamic îi este ministrul justiției. Oricum, președintele, odihnit, vioi și jovial, s-a înființat de cu zori la CSM. Anul trecut, înaintea înscrierilor pentru candidatura la postul de președinte al CSM, domnul Băsescu, spre stupoarea generală, l-a felicitat pe magistratul Anton Pandrea pentru intenția de a candida și i-a urat succes în activitatea viitoare. Pandrea, care părea că nici el nu știe că va fi șeful CSM, a candidat, iar toți ceilalți, vrăjiți parcă de preferința prezidențială, au votat pentru. Acum nu știu ce se va mai întâmpla. Dintr-o transmisie în direct pe care o ascult în radioul mașinii, înțeleg că șeful statului face până una alta ordine în privința ziariștilor. Adică, băieței și fetițe (era să scriu „găozari” și „păsărici”) ia lăsați-ne pe noi în pace, ușchiala din sală, că aici nu-i destul aer și pentru voi. Pandrea, gazdă subalternă, pentru că adevăratul stăpân părea președintele însuși, a întregit și el pipernicit invitația ca ziariștii să iasă afară și să se uite pe un perete care va arăta imaginile din interior iar o pâlnie sonoră va mulțumi curiozitatea jurnalistică în legătură cu dicuțiile. Nimic nou până acum. Mă rog, aproape nimic. Nu-i nou faptul că ziariștii sunt dați afară. Îmi aduc aminte o vizită oficială la Împăratul Japoniei a șefului statului român. Bulucul de ziariști stânși la ușă a fost preparat și instruit să stea înăuntru fix un minut. Pentru poze, imagini filmate și probe de atmosferă. Dacă întârziam o secundă în plus se scufunda probabil Universul iar Împăratul Japoniei suferea un atac de apoplexie. Nu știu în cât timp ne-am cărat afară. Acest lucru deci, nu-i nou. Este încetățenit din Țara Soarelui Răsare până în Biroul Oval al lui Bush. Nou e că la CSM, munca de caporal a fost preluată ilegitim de Traian Băsescu, sosit acolo „în baza atribuțiilor constituționale” să asculte un bilanț și să-și dea cu presupusul. Atât și nimic mai mult. O noutate este și trierea, ca în lagăr, a reprezentanților presei. Ziariștii – afară, cameramanii – înăuntru. Unii ziariști s-au încăpătânat să rămână înăuntru. Președintele s-a încăpățânat să-i dea afară. Și i-a dat.
Mă gândesc ca blegul de ce n-a renunțat domnul Băsescu și la cameramani. Cameramanul este și el o parte din angrenajul presei. Prin tulumba lui de o tonă, pe care o cară în spinare sau o proptește pe un trepied, trec spre lume imagini. Imaginile sunt, în cazul de față, ale președintelui țării, președintelui CSM, domnișoarei procuror general Kovesi. Sunetul captat este al vocilor lor. Președintele deci, vrea să fie văzut și ascultat de națiune. Nu suportă însă, imixtiunea imbecilă a reporterițelor și reporterilor care-și pot permite obraznic să pună întrebări. Să sesizeze nuanțe. Să critice. Camera de luat vederi nu critică. Poate fi eventual obraznică atunci când, mânuită tendențios, nu ia profilul cel mai frumos și eroic al politicianului, arătându-l scălâmb, cu deștul în nas, scărpinându-se după un muc. În rest, camera este inofensivă și face bine notorietății. De ce nu s-ar da o lege, reformistă desigur, perfect acomodată trebuințelor sufletești ale politicienilor, înaintată în regim de urgență Parlamentului și validată instantaneu de președinte prin care gazetăria să fie realizată numai de cameramani? Atât și nimic mai mult. Publicul și politicianul vor sta față în față, chiar dacă sunt despărțiți de sute de kilometri iar mesajul va fi nealterat. Bine a grăit președintele: să rămână în sală (în sala politicii românești), doar cameramanii. Ziariștii – la cules de căpșuni în Spania.
