Gavrilă Pop, schimbat de la conducerea Jandarmeriei Române



Generalul Gavrilă Pop a fost înlocuit, marți, de la conducerea Jandarmeriei Române, cu colonelul Mircea Olaru, printr-un ordin al ministrului Mircea Dușa, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din Ministerul Administrației și Internelor (MAI).
În mai, Pop a fost împuternicit, pentru șase luni, în funcția de inspector general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române (IGJR).
În perioada 2007-2010, el a condus Jandarmeria Capitalei, de la conducerea căreia a fost demis în noiembrie 2010, după mitingul polițiștilor desfășurat la Palatul Cotroceni, motivul oficial invocat fiind managementul defectuos.
Ministrul Administrației și Internelor, Mircea Dușa, a anunțat, marți, că intenționează să schimbe încă un inspector șef, ca urmare a verificărilor pe care ministerul le-a făcut, la nivel național, în ultima perioadă.
Dușa nu a precizat cine ar urma să fie înlocuit din funcție.
Până acum, în urma verificărilor efectuate de Ministerul Administrației și Internelor (MAI), au fost înlocuiți din funcție șefii inspectoratelor de Poliție județene Botoșani, Timiș și Arad, dar și șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), Marcel Lucaciu.