La Câmpulung Moldovenesc a avut loc marți o întâlnire de lucru a conducerilor organizațiilor locale PSD din întreaga zonă, a candidaților ce vor reprezenta partidul la alegerile din iunie, a primarilor și consilierilor locali actuali din partea PSD și a unui număr mare de localnici interesați de intențiile și proiectele partidului pentru viitorul zonei cu reprezentanții conducerii județean a partidului.
Au discutat îndelung cu cei prezenți președintele Organizației județene Suceava a PSD, Gavril Mîrza, candidat al acestui partid pentru președinția Consiliului Județean, dar și vicepreședinții Ioan Cușnir și Roman Stecyk.
“Pentru mine a fost una dintre întâlnirile importante pe care le am frecvent cu oamenii din zona Câmpulung Moldovenesc. Ne aflăm aici pentru a discuta cu localnicii și pentru a susține candidații PSD în alegeri. Personal pot să îi asigur pe cei ce vor vota trandafirii și reprezentanții lor că nu vor greși, pentru că roadele muncii noastre încep să se vadă. Este vorba despre alimentarea cu apă, termoficare, lucrările la DN 17 și multe altele. Nu în ultimul rând, ne interesează ca în mandatul următor să declanșăm acțiunea de termoizolare a fațadelor blocurilor cu o contribuție minoră sau inexistentă a asociațiilor de locatari”, a declarat președintele Gavril Mîrza.
Membrii conducerii județene au fost întâmpinați în centrul urbei de un grup de tineri social-democrați în tricouri roșii cu însemnele PSD, care i-au primit cu aplauze.
„Vom rezolva problemele majore cu care se confruntă populația” Reuniunea începută în centrul municipiului s-a prelungit cu discutarea unor chestiuni organizatorice specifice municipiului, la sediul PSD din Câmpulung Moldovenesc, prilej cu care au fost abordate punctual și problemele ce necesită rezolvare urgentă în localitate, precum și modul concret în care social-democrații se implică în soluționarea lor.
“PSD are la Câmpulung Moldovenesc un candidat la funcția de primar , în persoana dlui Vasile Vargan și listă completă de candidați la funcții de consilier local, oameni eficienți și pricepuți în domeniile lor. Vreau să transmit tuturor locuitorilor din Câmpulung Moldovenesc un gând bun și încrederea că la 1 iunie vor vota cei trei trandafiri și candidații PSD, cu angajamentul că noi vom rezolva problemele majore cu care se confruntă populația”, a spus Gavril Mîrza, care a mai adăugat: „Poate cea mai importantă acțiune care trebuie să preocupe administrația este creșterea bunăstării tuturor localnicilor, prin oferirea de noi locuri de muncă, dezvoltarea turismului și atragerea de fonduri europene pentru a fi investite în infrastructură și turism. De această perspectivă oamenii pot să fie siguri, pentru că România are la dispoziție în perioada următoare 31 de miliarde de euro și, dacă alegătorii votează oameni competenți, care au demonstrate în timp că știu să facă lucruri bune, vor avea de câștigat din experiența și profesionalismul aleșilor lor. Noi avem candidați care știu cum să aducă bunăstarea localităților lor, oameni în care alegătorii pot avea încredere”.
Implicare
Gavril Mîrza s-a întâlnit cu simpatizanții din zona Câmpulung Moldovenesc






