Politic

Gavril Mîrza nu mai vrea funcții de conducere în cadrul PSD

Gavril Mîrza nu mai vrea funcții de conducere în cadrul PSD
Gavril Mîrza nu mai vrea funcții de conducere în cadrul PSD

Liderul social democraților suceveni, Gavril Mîrza, a declarat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că nu mai dorește funcții în structurile de conducere centrale ale PSD. Mîrza a făcut referire în special la funcția de vicepreședinte al PSD, precizând că organizațiile acestui partid din zona Moldovei îl vor susține pentru una dintre aceste funcții pe liderul PSD din Iași. „Voi fi membru în Consiliul Național al PSD, în Comitetul Executiv, și Consiliul Președinților, și cred că ajunge”, a spus președintele PSD Suceava. El a mai spus că potrivit noului statut al PSD nici un membru al acestui partid nu va mai putea ocupa, în același timp, mai mult de două funcții politice de conducere și una administrativă. Gavril Mîrza a mai precizat că la ultimele discuții legate de propunerile de statut ce ar urma să fie adoptat la Congresul PSD din luna decembrie 2006, s-a convenit înființarea unui nou organism, intitulat Consiliul Președinților, și care ar urma să aibă competențe decizionale politice. În același timp, Mîrza a precizat că în cadrul Biroului Permanent Național al PSD și liderii organizațiilor județene au stabilit că în noul statut al acestui partid va fi prevăzută și o nouă funcție, cea de președinte de onoare. „Pentru această funcție, invitația de a o ocupa va fi făcută către domnul Ion Iliescu. Nu cred că există altă persoană în PSD care ar putea să ocupe această funcție, dar am îndoieli că domnul Iliescu va accepta invitația noastră”, a mai spus Mîrza.

Recomandări

PSD Suceava a decis în unanimitate susținerea candidaturii lui Gheorghe Șoldan pentru funcția de vicepreședinte la nivel național al PSD