Precizare

Gavril Mîrza explică democrat-liberalilor ce înseamnă acțiuni culturale

Candidatul PSD pentru președinția Consiliului Județean Suceava, Gavril Mîrza, cel care deține în moment această funcție, a ținut să le explice democrat liberalilor suceveni ce înseamnă acțiuni și festivaluri culturale, ca răspuns la acțiunile PD-L, precum „Hora Bucovinei”, sau la spectacolele folclorice organizate de acest partid.
Mîrza a arătat că în timp ce conducerea PD-L susține că astfel de acțiuni sunt culturale și că sprijină activitatea culturală, Consiliul Județean Suceava sprijină și asigură finanțarea a numeroase evenimente, de o mai mare amploare, fără a fi atât de mediatizate.
„Există un calendar întreg cu acțiuni culturale pe care Consiliul Județean le organizează, fără a ne lăuda atât”, a precizat Gavril Mîrza.
El a dat ca exemplu festivaluri precum „Întâlniri Bucovinene” care au loc anual în Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Rădăuți, „Flori de Salcâm”, festivalul Silvestru Lungoci, „Comori de Suflet Românești”, și „Festivalul coral de muzică religioasă ortodoxă – Buna Vestire” din Fundu Moldovei.
„Acest lucru demonstrează că administrația județeană, prin instituțiile subordonate, se ocupă și de activități culturale autentice, asta în timp ce unii vorbesc de acest lucru numai în campania electorală”, a încheiat Gavril Mîrza.

Recomandări

Festivalurile obiceiurilor de iarnă din Râșca și Drăgușeni au încheiat ediția de anul acesta a programului „Crăciun în Bucovina”

Marele Premiu „Mihai Eminescu” pentru exegeză eminesciană va fi acordat scriitorului Iosif Cheie-Pantea, de la Timișoara

Primăria Fălticeni anunță un calendar amplu de manifestări culturale, sportive și comemorative pentru luna decembrie 2025

Mobilizare impresionantă pentru stoparea transformării Casei de Cultură din Câmpulung în spații comerciale și reluarea activităților culturale

Casa de Cultură Câmpulung Moldovenesc - ilustrată ca spațiu de închiriat, în petiția Declic
Casa de Cultură Câmpulung Moldovenesc - ilustrată ca spațiu de închiriat, în petiția Declic