Arhivele Naționale Suceava și Asociația Prietenii Arhivelor Bucovina vor conferi vineri, în cadrul sesiunii de comunicări științifice circumscrise simpozioanelor „Artă și civilizație medievală” și „Bucovina – File de istorie”, care se desfășoară la Muzeul Bucovinei, o placheta aniversară, la împlinirea vârstei de 80 de ani, profesorului Gavril Irimescu.
Așa cum scrie prof. Ioan Scripcariuc într-un text pe care ni l-a trimis la redacție, intitulat „O viață închinată arhivelor”, prof. Gavril Irimescu, care din anul 1957 până în anul 1995 a slujit arhivele sucevene, „a rămas implicat – și după pensionare – în viața arhivelor și a cetății”.