„Gaudeamus igitur!” – strigă tinerii matur

Gaudeamus igitur!” – strigă tinerii matur, care-ncepând de-acum tot isprăvesc, în tranșe, facultatea și tot așa o țin până-n vară. Sunt îmbrăcați în niște parpalace negre și urâte, în timp ce căpățânele lor, tobă de carte, sunt acoperite de niște tichii îngrozitoare, de forma peticelor de la bășica de fotbal. Imită, în legea lor, nu-știu-ce ținute de gală ale universităților celebre, dar nașpa mai arată, pe onoarea mea.
Mă înclin în fața lor; ei sunt viitorul de mâine, de mâine dis-de dimineață, al Canadei, Statelor Unite, Australiei și-o bună bucată din tușa Europa.
„Gaudeamus igitur/ Să mă car de-aicea jur”… găsesc eu o rimă, adecvată sută la sută cu intențiile studențimii românești.
Cursul festiv s-a terminat. Cuvântări stupide, lacrimi, câte o floare în scurmătoare, cumpărată de la țiganul din colț. Totul tras pe video, că doar și Nicolae Guță și-a tras pe video nunta fiicei sale, Nicoleta.
Cursul festiv s-a terminat. Studenții merg să benchetuiască. Cu asta vor rămâne-n principal din toți anii de școală.
**
Cu nuanța lor vulgar melancolică, banchetele de sfârșit de facultate îi îmbie pe protagoniști să se comporte cam ca la nuntă.
Deși, între noi fie vorba, nunta tot mai are-n ea ceva palpitant: acolo se fură mireasa, chiar dacă pe termen scurt… Pe când la banchete… ce să se fure, în afară de tacâmuri, care nici alea nu-s de argint. Cât despre colegele de promoție, nici ele nu se pretează la furat. Patru-cinci ani au fost suficienți ca să li se aplece colegilor de ele. Să le fure alții, dacă au pornirea.
Totuși, e un anume farmec în faptul că profesorii și studenții își iau rămas bun festiv, în vreme ce păstrămioara, sălățica și uischiulețul se retrag, tetatetic, în separeul intim, căptușit cu mucoasă fină, al stomacului.
Iar la microfon, o dizeuză melodioasă povestește lucruri pline de învățăminte, despre tineri de valoare, care s-au iubit la nebunie, dar ce folos, când totu-i trecător pe lumea asta, absolut totul, inclusiv lumea asta, măi, doruleț, măi…
**
E momentul când câte o doamnă profesoară, cu salariul indexat din când în când de studenții atenți, se decide să calce în picioare un dans care totuși nu i-a greșit cu nimic. Dar e bine și așa, căci dansul e ca masajul, mâncarea se așază mai bine.
Despre ce-aș putea să vă mai povestesc, legat de banchetele de isprăvire a facultății? Despre sosirea triumfală a fripturilor bolnave de suculență, despre zdrăngănitul tacâmurilor, când sala răsună ca un Waterloo, despre absolvenții care, în cinci ani de facultate n-au urmat niciun curs de mestecare fără plescăire?
***
Amar e întotdeauna momentul de după. E în firea noastră, a tuturor, să marcăm orice eveniment printr-o indigestie memorabilă. Botezuri, nunți, banchete, parastase, dineuri oferite de președinți și primari, după ce alegerile sunt câștigate.
Banchetele de final de facultate! „Gaudeamus igitur!” strigă studenții matur.
Au și de ce să se bucure: stagiul lor obligatoriu în România a luat sfârșit!