Gattuso: Deși e considerată codașa grupei, România e puternică și se poate califica



Mijlocașul Gennaro Gattuso (AC Milan) a declarat, joi, la Baden, unde se află în cantonament naționala Italiei, că deși este considerată codașa grupei C a Campionatului European, echipa României este puternică și se poate califica, informează site-ul oficial al Federației Italiene (FIGC).
„Vrem să pregătim bine fiecare partidă și când intrăm pe teren, să fim foarte determinați și să uităm că suntem campioni mondiali. Donadoni a demonstrat că poate face această echipă să joace. Campionatul European este o competiție mult mai dificilă decât Cupa Mondială, deoarece toate echipele joacă la un nivel ridicat din punct de vedere tactic. Deși toată lumea o dă codașa grupei, România este, în opinia mea, o echipă puternică și se poate califica”, a spus Gattuso.
Mijlocașul echipei Italiei crede că determinarea trebuie să fie maximă pentru a reuși performanțe la Campionatul European. „Ne pare rău pentru Cannavaro, ne-am pierdut căpitanul, un jucător important și un om de calitate, dar trebuie să fim buni și fără el. Spiritul și modul de muncă trebuie să fie exemplare. Lippi și Donadoni se aseamănă. Pregătim atent tot ce avem de făcut. S-au schimbat unele idei, dar pregătirea e la cel mai înalt nivel. Am revăzut partidele de la CM în ultimele zile, atunci am fost la nivel maxim. Am avut și noroc, dar am meritat titlul mondial. Cred că pentru a câștiga CE avem nevoie de noroc. Spiritul și grupul există, trebuie să rămânem concentrați”, a comentat el.
România face parte din grupa C a Campionatului European și va juca, în ordine, cu Franța (9 iunie, Zurich, ora 19.00), Italia (13 iunie, Zurich, ora 19.00) și Olanda (17 iunie, Berna, ora 21.45).