Gata vacanța: 3 ianuarie – cea mai „stresantă” zi din an



Ziua de trei ianuarie, dată la care milioane de oameni se întorc la muncă, a fost desemnată cea mai stresantă zi din calendar. După cum informează tabloidul britanic The Sun, oamenii muncii revin la serviciu, după zile întregi în care distracția a fost cuvântul de ordine. Urmează trei luni fără soare, în așteptarea zilelor de primăvară. Oamenii care au avut probleme cu trezirea de dimineață pot să stea liniștiți. Nu sunt singurii. Peste 1500 de oameni ai muncii au fost solicitați să stabilească o ierarhie cu zilele cele mai stresante din an, când se întorc la serviciu, inclusiv după vacanța de vară sau după un weekend. Nu mai puțin de 73 la sută cred că prima zi de muncă după Anul Nou este cea mai dificilă. Leacul ar fi o „gândire pozitivă”, după cum spune Paul Jacobs de la organizația de recrutare Office Angels. „Un start productiv în noul an îi poate face pe angajați să se simtă mai bine. Această perioadă de ani poate fi una dintre cele mai interesante cu noi proiecte în minte și noi idei de pus în aplicare, așa că aveți posibilitatea să vă asumați noi responsabilități. Concentrați-vă pe un start în forță și gândiți-vă la ce vreți să obțineți în acest an”, spune Jacobs. De menționat că un nou studiu suedez a scos în evidență faptul că munca este singura activitate care aduce cu adevărat satisfacții, și nicidecum banii sau sexul, cum mulți ar putea crede. (Click News)