Gata și summit-ul

Învingător la puncte al summit-ului NATO 2008 a fost Vladimir Putin, fără să fi fost în ringul bucureștean în momentele fierbinți și fără să fi primit nici măcar o singură lovitură. Grea e politica. Și mai ales cea externă. Lecția predată zilele astea de țarul rus Putin, colegului sau, viitor fost președinte George Bush, va rămâne în cărțile de istorie. A fost lecția prin care războiul energetic a luat locul războiului rece. Acel război, despre care oficialii NATO spuneau că s-a încheiat și că organizația nord atlantică nu este un pericol pentru Rusia, este de mult istorie. Astăzi, puterea mondială înseamnă resurse de energie. Care va fi puterea de mâine, e greu de spus încă, cu toate că există deja mai multe teorii. Vecinii noștri de la estul și nordul marelui lac rusesc (Georgia și Ucraina) n-au primit mult visatul MAP (membership action plan). De ce? Pentru că așa au vrut mușchii Rusiei și ai lui Putin, cel care și-a fiert adversarii la foc molcom, evitând să se pronunțe clar dacă vine la summit și ajungând cu o întârziere pe care și-o pot permite într-adevăr numai cei mari. Așadar, aproape nimic spectaculos la Bucharest NATO Summit 2008.
Ucraina așteaptă de o veșnicie aproape să primească foaia de parcurs nord atlantică, iar organizația îi comunică că va fi primită. Când? Asta e întrebarea pe care Kiev-ul și-o tot pune de mai bine de 10 ani. În curând, poate după ce România nu va mai fi condusă de actualul președinte Vasesque (nu-i vina mea, dar așa apărea numit Traian Băsescu, în urmă cu ceva zile pe site-ul Casei Albe, adică White House). Sau poate după ce Bush și Putin își vor încheia mandatele prezidențiale în SUA și Rusia. Pentru România, summit-ul recent încheiat, ar trebui să dea câteva semnale pentru politica externă.
Dacă o mai fi existând o politica externă, cu tandemul Băsescu – Cioroianu. În primul rând trebuie să recunoaștem importanta apartenenței la structurile NATO și UE. În al doilea rând trebuie să luăm în calcul modificarea „axelor” de putere în lume. În al treilea rând trebuie să înțelegem că aceste lucruri nu sunt suficiente pentru a asigura o viață mai bună românilor. Abia atunci când vom înțelege asta, abia atunci vom putea începe un proiect serios și durabil pentru România.