Gata de lansare



Gata de lansare
Gata de lansare

Peste numai 3 săptămâni istoria motorului se va scrie din nou, deoarece Subaru va lansa oficial primul propulsor diesel boxer. Debutul va avea loc în cadrul Salonului Auto de la Geneva, cel mai important eveniment de acest fel la nivel european. Așa cum declarau în urmă cu un an, japonezii vor veni pe piață cu un produs inovator și unic pe piața motoarelor diesel tradiționale. Propulsorul diesel boxer respectă același format după care au fost concepute motoarele boxer pe benzină, așadar pistoanele vor fi așezate opus și la orizontală în timp ce turbina va fi montată sub blocul motor. Calitățile agregatului boxer pe motorină se păstrează cu specificația că în cazul versiunii diesel cuplul torsional este cu 40 % mai mare comparativ cu motorul pe benzină. Consumul de carburant, evident va scădea, iar performanțele dinamice nu vor fi afectate prea tare cu excepția demarajului. În plus Subaru dă asigurări că noul propulsor diesel va fi silențios și solid. Unitatea diesel boxer va intra din anul 2008 în echiparea modelelor Subaru Legacy și Outback destinate special pieții europene. Ceva mai târziu va fi introdus cu modificările de rigoare și pe SUV-urile Forester și Tribeca.