RUGBY

Gata cu vacanța!!



După exact o lună de zile de pauză, rugbyștii echipei locale au revenit ieri la antrenamente. La prima ședință din acest an, Constantin Vlad nu a reușit să se vadă cu toți componenții echipei și asta pentru că o parte din ei se află în sesiune sau lucrează. Ca și la începutul campionatului, obiectivul sucevenilor rămâne același, menținerea în prima ligă, acesta fiind singurul pe care și-l pot permite de câțiva ani buni, din cauza lipsei fondurilor, dar și a plecărilor masive de jucători. Cu toate că a început prost această ediției de campionat, echipa locală și-a revenit pe parcurs, apropiindu-se de principalele contracandidate, Rulmentul Bârlad și CSM Timișoara, cu care se vor confrunta chiar în primele două etape după reluarea turneului play-out. „După readaptarea la efort, ne-am propus un cantonament de o săptămână la Vatra Dornei, acolo unde avem toate condițiile pentru pregătirea fizică, dar și cea tehnico-tactică. Până la reînceperea campionatului, la capitolul meciuri de pregătire ne-am propus să participăm la un turneu de pregătire la Iași, dar toate acestea în funcție de ce resurse financiare vom dispune. În perioada imediat următoare trebuie să ajungem și la doctor, pentru a face controlul medical periodic, fără de care nu putem evolua în competiții”, a declarat antrenorul Constantin Vlad. Tehnicianul sucevean a mai adăugat că în această perioadă au reușit să se rezolve și problemele medicale, în echipă revenind Crețuleac și Pascari. După venirea la Suceava a lui Drelciuc, jucător crescut de Gura Humorului, care a jucat la Cluj și Petroșani, dar și revenire accidentaților, linia de trei sferturi s-a întărit față de meciurile disputate anul trecut. Echipa locală va intra din nou în focurile competiției pe data de 24 martie, atunci când va întâlni acasă, Rulmentul Bârlad, la o săptămână după acest meci urmând să evolueze la Timișoara, ambele meciuri fiind vitale în ecuația salvării de la retrogradare.



Recomandări

Suceveanul Alin Conache, declarat cel mai bun jucător de rugby din România, este cu gândul la Cupa Mondială din Australia

Suceveanul Alin Conache, declarat cel mai bun jucător de rugby din România, este cu gândul la Cupa Mondială din Australia
Suceveanul Alin Conache, declarat cel mai bun jucător de rugby din România, este cu gândul la Cupa Mondială din Australia