Digestie.”Un alt mare avantaj al focului și gătitului este că a redus semnificativ timpul pe care oamenii trebuie să-l investească în pregătirea alimentelor, precum și timpul și energia necesare pentru a digera alimentele. Dacă sunt crude, nefierte sau neprăjite, alimentele trebuie mestecate pentru o lungă perioadă de timp, apoi trebuie să stea în stomac și intestine o mai lungă perioadă de timp și să consume multă energie vitală pentru digestie. Verii noștri cei mai apropiați, cimpanzeii, își petrec în medie cinci ore zilnic doar mestecând alimente pentru a le face mai ușor de digerat pentru stomac. Creaturile care folosesc focul pentru gătit au însă nevoie doar de o oră pe zi și consumă mai puțină energie pentru digestie. Practic, focul permite oamenilor să externalizeze procesul de digestie, o mare parte din predigestie este făcută de foc. Asta înseamnă că noi, oamenii, spre deosebire de cimpanzei spre exemplu, putem supraviețui cu dinți mai mici, fălci mai puțin puternice și cu intestine mai scurte.” (Yuval Noah Harari, Universitatea Ebraică, Ierusalim)
Idilă. Căsătorit din 1916 cu o fată înstărită, de familie bună, Petru Groza are în 1923 o scurtă, dar platonică idilă cu Elena Lupescu. Se întâlneau – scrie Adevărul.ro. – adesea pe Calea Victoriei și-și fixau privirile. Era ˮînaltă, de statură plină, asemeni muzelor lui Rubens, cu părul roșcat, cu pistrui pronunțați pe față și cu ochii verzui, trăsături care, toate laolaltă, grație mâinii măiestre a Creatorului, întruchipau farmecul feminin care atrage puternic din prima clipă sexul celălaltˮ. „Groza pune să se afle cine e femeia. După câteva săptămâni, primește o scrisoare în limba franceză, pe care o deschide soția sa și i-o citește: «E noapte, e ora două, somnul mă cuprinde. Îmi lipsesc privirile pe care le prindeam în plimbările noastre de pe Cale». Semnat «Ea». Adică Elena Lupescu! Peste doi ani, femeia fuge cu Carol la Paris.”
Salată de fructe Jack Daniel`s Antonesei.”Cum e căldură mare, voi propune azi un desert ușor, de vară, o salată de fructe, care răcorește, vindecă setea, ba chiar aș putea spune că ține și de foame! Poate fi o cină ușoară… Să facem salata! Pentru început, luăm câte două portocale, mere, banane, iar dacă avem și niște pumni de fructe de pădure – zmeură, mure, deși eu aș prefera afine, care se găsesc mai greu. Spălăm ceea ce este de spălat, curățăm de coajă ce e de curățat, apoi tăiem fructele mari în cubulețe și rondele, după felul lor. Punem toate fructele într-un vas de porțelan, le amestecăm puțin, apoi turnăm deasupra circa 50 cl de Jack Daniel`s. Nu e o măsură exactă, apreciem și din ochi, pentru că fructele n-au dimensiuni standard, dar trebuie să le acoperim cât de cât! Punem un capac deasupra și băgăm o oră – două în frigider. Nu doar pentru a reduce temperatura, dar și pentru a reduce procesul de oxidare. Când apreciem că fructele s-au răcit și, ca să spun așa, «însiropat», scoatem vasul din frigider și punem în două farfurii două porții generoase de fructe. Deasupra punem două măsuri de înghețată – din care ne place mai mult, eu, de pildă, pun una de ciocolată și alta de vanilie sau fistic. De bună seamă că persoanele care nu au voie să consume zahăr vor folosi înghețată cu îndulcitori. Nici măcar nu trebuie s-o prepare singuri – acum, la supermarketuri, se găsesc înghețate fără zahăr mai mult decât acceptabile. Din cantitățile propuse de mine, vor ieși porții arătoase pentru două persoane, ba chiar rămâne și pentru supliment, că va fi nevoie! Variante. Eu folosesc Jack Daniel`s, pe care de altfel îl beau arareori ca atare, pentru că are un gust ceva mai puternic. Persoanele mai delicate pot folosi un whisky sau un whiskey mai ușor, de pildă, irlandezul Bushmills. Amatorii de cognac să nu se abțină, iese la fel de bună. De bună seamă că polonezii și rușii vor prefera să folosească vodca pentru lejera macerare. Cei dintâi, cum cred, cum am aflat întrebându-i, vor apela la Zubrowka, pentru gustul dat de paiul din sticlă, iar cei din urmă nu cred că vor avea preferințe privind marca, ci mai degrabă tăria și, tare mă tem, nu se vor putea opri la cantitatea minusculă de 50 cl pentru două persoane! La nevoie, se vor dispensa și de înghețată, ba chiar și de fructe!” (Liviu Antonesei)
Îmbrățișare. 1. „De obicei regii, femeile și lianele îmbrățișează, fără iubire sinceră, ceea ce se află lângă ei.” (Pancatantra) 2. Îmbrățișarea sexuală, de iubire, împărtășită egal de cei doi actanți, poate fi comparată doar cu alte două trăiri totale: cu muzica și cu rugăciunea.” (Marc Aureliu, împărat roman) 3. Nu vom ști niciodată câte mii de îmbrățișări, de sărutări… au murit odată cu mâinile soldaților morți tineri, în războaiele mari, nedorite de ei, în tranșee.
Împărăteasă.„Femeia înseamnă «împărăteasă dăruitoare». Femeia, dacă zici că-i slabă, totuși, din momentul în care te-ai angajat să te numești soț, nu te poți numi soț decât lângă o soție. Trebuie să o pui pe tron, cu orice chip! Să nu se mai vadă în femeie numai un scop meschin sau un lucru de caznă. Femeia este extraordinară în creația lui Dumnezeu! Dați-vă seama că destinul întregii omeniri depinde de cuvântul Fecioarei Maria, libere: Fie mie după cuvântul Tău (Luca 1, 15).” (Părintele Arsenie Papacioc)
Împrumut. Luxul femeilor a ajuns azi atât de exorbitant încât trebui să fii excepțional de bogat sau nebunește de îndrăgostit ca să ai o femeie numai pentru tine. Azi, nu mai e posibil decât să iubești și să fericești femeile altora.
Înainte.„Știți ce făceam înainte să mă căsătoresc? Orice voiam.” (Henry Youngman)