Găsiți vinovați și condamnați pentru că au pus foc la un canton silvic după ce nu au mai fost lăsați să fure lemne din pădure



Găsiți vinovați și condamnați pentru că au pus foc la un canton silvic după ce nu au mai fost lăsați să fure lemne din pădure
Găsiți vinovați și condamnați pentru că au pus foc la un canton silvic după ce nu au mai fost lăsați să fure lemne din pădure

Doi bărbați din Gura Humorului și-au aflat pedepsele într-un dosar complex, în care au fost puși sub acuzare pentru comiterea infracțiunilor de distrugere și ultraj după ce au provocat un incendiu la o anexă din curtea Cantonului Silvic Varvata, din arondarea Ocolului Silvic Gura Humorului.

Cei doi inculpați au fost și arestați în acest dosar mai bine de un an de zile.

Fapta a fost comisă în noaptea de 31 mai spre 1 iunie, în 2024.

La vremea respectivă, pompierii militari au anunțat că la ora 2.30 din noapte a izbucnit un incendiu care a distrus în totalitate o anexă aparținând de Ocolul Silvic Gura Humorului, în care au ars de vii trei cai și cinci oi. Flăcările au fost observate în jurul orei 2.30, iar intervenția pompierilor s-a finalizat abia dimineață, la ora 6.00.

În afara celor opt animale, flăcările au mai distrus construcția anexă, formată din adăpost de animale și depozit de furaje, pe o suprafață de aproximativ 250 de metri pătrați.
Concluziile preliminare ale pompierilor au stabilit, ca sursă probabilă a incendiului, efectul termic al curentului electric de la nivelul unui cablu/conductor electric, având în vedere locația inițială de pornire a incendiului.
Polițiștii criminaliști au continuat cercetările în mod amănunțit și s-au adunat indicii și date privind doi indivizi care au pus focul.
Faptul că în apropiere de cantonul silvic Varvata a fost găsit un utilaj tip TAF cu anvelopele prezentând urme de distrugere prin înțepare cu un obiect ascuțit a lămurit pista anchetei pentru polițiști – o acțiune intenționată.
Pădurarul de canton avusese probleme în ultima perioadă cu doi indivizi de etnie romă, care erau nemulțumiți că noul pădurar nu le mai permite accesul în fondul forestier.
Pădurarul a relatat că cei doi spuneau că strâng resturi, dar în realitate furau lemn în toată regula.

Doru Adrian Bulexa și Sergiu Ionuț Țucă au fost săltați și puși sub acuzare pentru distrugere și pentru ultraj în acest dosar.

Conform sentinței Judecătoriei Gura Humorului, de miercuri, principalul autor, Doru Adrian Bulexa, aflat și acum sub măsura preventivă a controlului judiciar, a primit 5 ani de închisoare pentru o faptă de ultraj, alți 4 ani și 6 luni pentru a doua, plus 9 luni pentru distrugere.

Inculpatul mai avea o și condamnare anterioară, pedeapsa amenzii penale în cuantum de 3.000 de lei.

Pedeapsa rezultantă stabilită de Judecătoria Gura Humorului este de 6 ani și 9 luni închisoare și 3.000 lei amendă penală.

Bărbatul a executat arest preventiv din iulie 2024 și până în septembrie 2025.

Al doilea inculpat, Sergiu Ionuț Țucă, a primit 3 ani de închisoare, pentru distrugere, executând și el însă în jur de 10 luni de arest preventiv, care se va scădea din pedeapsa finală.

Cei doi ar trebui să achite și despăgubiri, cele mai importante fiind în sumă de 276.000 lei cu titlu de daune materiale, față de Ocolul Silvic unde a fost pus focul.

Sentința Judecătoriei Gura Humorului nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.



Recomandări