Investigații Criminale

Găsit cu gâtul tăiat în mijlocul casei



Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au fost sesizați la sfârșitul săptămânii trecute despre faptul că, într-o gospodărie din satul Costâna, a fost găsit cadavrul unui bărbat cu gâtul tăiat. În scurt timp, o echipă operativă a Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, coordonată de un procuror criminalist, a fost trimisă la fața locului, din primele indicii fiind vorba despre o crimă. Nici una din rudele bărbatului găsit mort, Ioan Cernăuțan (42 de ani), nu auzise și nu văzuse nimic și nu-și putea explica cine anume l-ar fi putut omorî. Bărbatul era cunoscut cu un comportament violent, mai ales pe fondul consumului de alcool, și suferea de mai multe afecțiuni psihice, fiind internat în repetate rânduri în secția de psihiatrie din Burdujeni a Spitalului Județean Suceava. După primele verificări făcute la fața locului, s-a conturat tot mai mult varianta unei sinucideri, mai ales că, din câte povesteau rudele lui Ioan Cernăuțan, bărbatul mai avusese câteva tentative de acest gen. Această variantă, a suicidului, a fost confirmată și de medicii legiști, în urma necropsiei cadavrului. „Era un om bun înainte, dădea bună ziua și la gâște. Asta, până anul trecut, când a divorțat de femeie. Aveau împreună o fată în vârstă de 17 ani, dar după divorț, nu a mai văzut-o… suferea mult din cauza asta. A fost o schimbare bruscă la el, dintr-o dată a devenit alt om”, crede sora sinucigașului, Saveta Ichim, că ar fi motivul pentru care fratele ei a ales să-și pună capăt zilelor.



Recomandări

Și-a lăsat acasă brățara electronică de supraveghere și a fost găsită în patul soțului cu care nu avea voie să se întâlnească

A dat foc casei, iar apoi și-a provocat răni cu cuțitul după ce și-a acuzat de infidelitate soția cu care este în divorț

A dat foc casei, iar apoi și-a provocat răni cu cuțitul după ce și-a acuzat de infidelitate soția cu care este în divorț
A dat foc casei, iar apoi și-a provocat răni cu cuțitul după ce și-a acuzat de infidelitate soția cu care este în divorț

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Păstorel, necunoscutul