Suntem români. De aici decurg niște chestii (care pe alte meleaguri s-ar soluționa doar la psiholog, în varianta soft, sau chiar la psihiatru, în cea hard) cum ar fi calcularea șanselor reprezentanților noștri în diverse sporturi și competiții, și în primul rând la fotbal. Ca să nu credeți că vorbesc doar așa, ca să mă aflu în treabă, vă reamintesc multele campanii de (ne)calificare, conduse ba de Piți, lasă-ne, ba de Răzvan, du-te și tu, în care după câte 5-6 meciuri, din 10 total, aveam câte 2 sau 3 puncte, lumea urla ca ăștia să se care, iar ei (Batman!, Batman!) nu și nu, că cică nu demisionează atât timp cât mai există „șanse matematice”, fi-le-ar matematicile ale dracu’! Ei bine, hai să vedem ce șanse de calificare au echipele noastre din Europa League, aflate între turul și returul din cel de-al doilea tur preliminar. După cum se știe, rezultatele din tur au fost o victorie, pentru Astra, și o înfrângere a botoșănenilor, adică un 1 – 0 și un 0 – 1. În mod normal, la analiștii normali din țări normale și ele, ba și cu un fotbal tot normal, logica zice că una e aproape calificată, iar cealaltă ca și eliminată. Noi însă, iar eu nu fac excepție, găsim mereu o chestie ca să fim mai cu moț, astfel încât să „ne scoatem”, oricât de nasoală ar fi situația. Așadar, chiar dacă Botoșaniul a fost tăvălit serios în ultimele 10-15 minute, scăpând miraculos cu un gol în loc de vreo 5, totuși cred că poate întoarce soarta calificării, fiindcă Legia chiar n-a impresionat prin nimic. Pe de altă parte, mi se pare absurd ca Inverness să facă la fel, ba și în deplasare, deși nu cred că e mai slabă ca Botoșani. Vedeți ce frumos calculăm? Și n-are nici o legătură cu soarele care ne bate-n cap zilele astea, că noi la fel le socotim și-n noiembrie, și-n martie…