Aplicație

Garnitură de tren în flăcări în Tunelul Mestecăniș



Pompieri, polițiști, jandarmi, silvicultori, salvamontiști, și specialiști de la CFR vor participa miercuri, la ora 11.30, la o aplicație tactică care va presupune gestionarea unei situații de urgență generate de un incendiu izbucnit la o garnitură de tren de călători care trece prin Tunelul Mestecăniș.
Concret, se va simula un accident după următorul scenariu: un lucrător CFR de la Gara Mestecăniș va observa că garnitura de tren care trece prin gară a fost cuprinsă de un incendiu. Focul izbucnește la ultimul vagon, iar trenul este oprit chiar la intrarea în tunel, ultimul vagon rămânând în exterior. Echipele de intervenție vor simula stingerea incendiului și evacuarea victimelor din tunel, conform planului, din cauza spaimei, acestea urmând să se îndrepte spre mijlocul tunelului. Aplicația nu va dura mai mult de o oră, în acest fel urmând ca traficul feroviar să nu fie perturbat în nici un fel. Activitatea de pregătire are drept scop perfecționarea echipelor de intervenție în ceea ce privește organizarea, conducerea și executarea intervenției operative în situații de urgențe civile. „Se va urmări identificarea și eliminarea deficiențelor constatate în situații similare produse anterior și care pot pune în pericol vieți omenești, bunuri materiale sau mediul înconjurător”, a precizat căpitanul Emil Țehaniuc, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava.



Recomandări

Polițiștii i-au avertizat pe tineri, timp de o săptămână, privind „Selfie-ul pe tren”, o nebunie care a provocat doi morți și doi răniți grav în județul nostru

Polițiștii i-au avertizat pe tineri, timp de o săptămână, privind „Selfie-ul pe tren”, o nebunie care a provocat doi morți și doi răniți grav în județul nostru