Cum subiectele-tabu tentează, am luat la citit revista cu titlul șocant „Cuvântul legionar”, încercând a afla care-s țelurile noilor legionari și ce-i mână pe ei în luptă. Punct de pornire greșit: sintagma „noii legionari” este respinsă categoric de redactorii foii: avem de a face cu legionari pur și simplu, aceiași din totdeauna, într-o continuitate de necontestat și-i de-a dreptul jignitor să se vorbească despre „neolegionari”: „expresia aceasta ar corespunde unei schimbări, unei noi abordări a ideologiei legionare, ceea ce este un neadevăr, având în vedere că păstrăm nealterată ideologia și scopurile Mișcării Legionare.” Răspicat spus, greu de susținut.
Dacă ne amintim bine, anul trecut, un tânăr intelectual din Suceava împrăștia manifeste, dornic să relanseze mișcarea legionară și-i redefinea astfel obiectivele: „Noi susținem România Mare, cu toate zonele istorice care ne-au aparținut și care trebuie să fie din nou ale noastre, precum și rezolvarea problemei minorităților. Chestiunea evreiască nu mai există, acum, marea problemă sunt țiganii…” În paginile revistei însă, „chestiunea evreiască” a rămas prioritară, manifestându-se sub forma unui antisemitism deloc temperat.
Așa că, după cum se vede, mișcarea se divide între „cei vechi” și „cei noi”, cu precizarea că, de fapt, și unii și ceilalți sunt la fel de tineri și n-au trăit nici o clipă realitățile legionarismului autentic. Și-i greu să resuscitezi intactă o ideologie generată de condiționări politico-sociale de mult apuse, creditând-o cu legitimitatea de odinioară, îndoielnică și atunci, darămite acum. Premisele nu mai sunt deloc aceleași, iar soluțiile propuse și-au pierdut orice urmă de (eventuală) adecvare.
Trăim într-o democrație știrbă, incomparabilă însă cu dictatura carlistă și, în pofida tuturor convulsiilor politicianiste, țelul rămâne consolidarea acestei democrații, aducerea ei cât mai aproape de standardele europene. Adică, exact opusul concepției politice a ideologului legionar Nae Ionescu, care considera democrația „răul absolut al lumii moderne.” Cum probabil se știe, modernitatea era, pentru Nae Ionescu, coruptă, corupătoare și decadentă, statul burghez fiind considerat fals, artificial și lipsit de legitimitate, iar libertățile civile, mofturi derizorii.
Chiar dacă unele realități social-politice par a se asemăna flagrant cu acelea din deceniul trei al veacului trecut (corupția generalizată, de pildă), mai nimic dintre soluțiile inveterate de vechii legionari („religia politică a ortodoxismului românesc”, necesitatea conducătorului unic, blagoslovit și charismatic, „crearea omului nou” ș.a.), legitim respinse și atunci, apar ca pure fantasmagorii acum. Drept pentru care n-are cum fi productivă încremenirea defazată într-un proiect expirat, ci mai degrabă recurgerea la un „update” care, în corpul aceluiași număr de revistă, totuși se încearcă. Astfel, se identifică alte ținte, teme și direcții: globalizarea este văzută ca un „nou colectivism comunist”, Uniunea Europeană pare a fi „o nouă URSS”, iar soarta planetei ar decide-o un guvern mondial ocult, ce „vrea să înlocuiască națiunea, teritoriul, memoria colectivă, istoria și pe Hristos prin legi economice și acorduri înrobitoare.”
Ar fi subiecte pe marginea cărora se poate discuta cu mai mult folos decât reluându-se vechile obsesii rasiste și recurgându-se la glumițe grafice îndoielnice (Holocaust se scrie cu $ în loc de s – cum, pe vremuri, în Cuba, numele lui Nixon se tipărea cu zvastică în loc de x…). Nu lipsesc, din „Cuvântul legionar”, observații întemeiate de tipul „să li se amintească tuturor celor care s-au îmbogățit brusc faptul că, la fel de brusc, le-au crescut și impozitele de plătit la stat”, ori ”în vecii vecilor, un vapor nu se poate vinde în străinătate pe un dolar”, precum și reacții de luat în seamă la realitățile politice curente. În preajma alegerilor prezidențiale, oficiosul legionar nu agreează nici unul dintre candidați și transmite următoarea directivă națională: „ne prezentăm la vot, pentru ca buletinul nostru să nu poată fi eventual folosit pentru unul dintre candidați și îl anulăm (…) scriind pe el semnul electoral al Mișcării Legionare” (n.n.: gratiile încrucișate). Încheierea este apoteotică: „Trăiască garda și căpitanul!”
