Garda Financiară Suceava își va intensifica controalele pentru identificarea distribuitorilor de țigări, alcool și cafea de contrabandă



Garda Financiară Suceava își va intensifica în perioada următoare acțiunile de control în vederea identificării contrabandiștilor de țigări, alcool și cafea care aprovizionează comercianții din marile centre comerciale sucevene. În acest sens, șeful GF Suceava, Ionuț Vartic, a declarat, ieri, că împreună cu Inspectoratul Județean de Poliție vor fi organizate acțiuni de control pentru descoperirea depozitelor, cît și a distribuitorilor de produse accizabile, de genul celor menționate mai sus. „Față de acțiunile de control din această vară în piețe și Bazar, la ultima noastră acțiune au fost găsite mai puține produse, trăgîndu-se astfel concluzia că acești comercianți, care vînd țigări, alcool și cafea de contrabandă, sînt mult mai precauți. Ei expun o mică parte din marfă, restul fiind depozitată în alte spații”, a spus Ionuț Vartic. El a mai precizat că în urma unui control care a avut loc în cursul acestei săptămîni în municipiul Suceava, în piața mare, piața mică, bazar, și piața din Burdujeni, au fost descoperiți 13 comercianți care vindeau produse de contrabandă. În aceste condiții, comisarii financiari au dispus confiscarea a 155 sticle de alcool, 1000 pachete de țigări și 100 pachete de cafea. Ionuț Vartic a mai precizat că în urma acestui control nu au fost aplicate amenzi, comercianții primind doar avertismente. „Pentru aceste fapte amenda ar fi între 200 milioane și un miliard de lei, însă de data asta am mers numai pe avertismente. Cu toate acestea prima dată cînd îi vom mai prinde că vînd astfel de produse de contrabandă, vom aplica amenzile ce se impun”, a mai spus Vartic.