Un comentariu publicat pe pagina de internet de unul dintre cititorii cotidianului „Monitorul de Suceava” a reprezentat punctul de plecare pentru un control al comisarilor Gărzii de Mediu. Informațiile furnizate s-au adeverit, iar Primăria Dornești, pe teritoriul căreia erau depozitate gunoaiele, a fost amendată cu 10.000 de lei. Comisarii de Mediu au întocmit și un plan de măsuri de ecologizare a zonelor, responsabili fiind cei de la Primăria Dornești.
„Am descoperit trei zone cu probleme și am luat măsurile legale care se impun. Vreau să mulțumesc pe această cale cititorului care a postat acel comentariu și îi așteptăm și pe alți cetățeni să ne sesizeze cu privire la orice problemă de mediu din județ”, a declarat Diana Gășpărel, șefa Gărzii de Mediu Suceava.
Contactat telefonic, Gheorghe Luța, primarul din Dornești, s-a declarat indignat de atitudinea celor care au considerat că trebuie să arunce gunoiul în câmp.
„Am strâns și gunoaiele, am plătit și amenda. Din păcate, la noi nu are cine strânge gunoaiele, că de aruncat sunt prea mulți care o fac. Îi vom urmări pe cei care înțeleg să facă acest lucru și îi vom amenda drastic. Legea trebuie respectată, și de noi, ca primărie, dar și de oameni”, a spus primarul din Dornești.