Gânduri răzlețe (II)

Continui înșiruirea, fără o ordine ori cronologie anumite, unor ”gânduri răzlețe” ce m-au vizitat, insistente ori sfioase, în timp. Cum scriam la început, nu pot exclude riscul ca aceste panseuri – să fie, inconștient reflexul, peste ani, al unor lecturi personale ori întâmplări, fapte de viață trăite. Că mare și năprasnic șef ne este subconștientul! Dar, precum în situația unui copil cu ”pater incertus”, la urmă e important ca pruncul să fie sănătos, valid, frumos (dacă se poate), indiferent de combinația cromozomială înscrisă în genomul lui! De altfel, am amestecat între propriile enunțuri și citate din alți autori, găsite prin cărți și considerate demne de a fi scoase din colbul uitării.
Computere.Eu, unul, zic să nu ne mai temem de computere, de dominația roboților, de dictatura ”inteligenței artificiale”! Până la urmă, toate mașinăriile astea foarte deștepte, se vor opri, se vor bloca de la sine în lipsa, fără ajutorul Omului. Care le-a construit, nu-i așa!? Și – încă?! – nu invers!
Condiție.Pentru a deveni ”nemuritor”, prima condiție este – volens-nolens – ”să dai ortul popii”!
Ecce homo.La urmă… de fapt tonul, accentul, semnele de exclamare – ori de întrebare!? – sunt totul, în lectura celebrei sintagme! Iată un exemplu: ”Ecce homo!?” – e tonul acuzator, specific eco-fasciștilor de azi, ce acuză, nediferențiat, poluarea globală. Dar și – simetric! – un admirativ ”Ecce homo!”, rostit – de pildă – de o femeie văduvă, dar încă în putere – care și-o fi găsit partenerul pe internet… Ori de cerșetorul cinstit care-și laudă binefăcătorul: Ecce homo: iată un om! Asta e ființa umană… ăsta e omul… Cu o mie și una de fețe, de judecăți… de interpretări…
Om.Îmi place definiția asta a omului – ca șansă, teoretică, de potolire a marelui său orgoliu: Omul este un produs secundar, prin generații, al sexului heterosexual. Cel ”inventat” nu de el, ci de plante, apoi perfecționat de animale, de mamifere… Știe mai bine taica Darwin… Trist e doar că Omul se crede, încă, un stăpân al Naturii… el fiind, de fapt, numai un membru, un supus al Naturii…
Oportunist.Omul ăsta chiar că a avut o viață policromă, ca la televizorul color al anilor 80… El și-a schimbat, rulat mereu steagul din poartă, în funcție de partidul care a câștigat alegerile! Un alegător obiectiv, – voila! – aș putea adăuga, spre mirarea voastră: el e mereu cu „ai noștri”… cu cei care vin, pleacă… se întorc…
Adevăr.Azi e tot mai greu să rostești adevărul… fie, chiar, și micile adevăruri, cotidiene, curente. Mai ales când știi bine – dacă nu ești un idiot! – că ele, adevărurile, dovezile… sunt, de fapt, cunoscute, știute de toți… Dar, știi și tu, bine… că numai tu vei fi acuzat că le rostești în public, mereu neplăcute de auzit, de asumat… Și atunci, taci. Nu din frică, musai… Nu numai din frică, ar fi mai corect zis! Ci și… din scârbă! Din lehamite față de ”anti-axiologia”… de ignorarea valorilor și competențelor (cele, nu cele validate politic) ce se practică, parcă, tot mai strident… parcă… în ciuda românilor!
Dușman.Acea persoană care știe totul despre tine – de fapt… de la tine – de până mai ieri… când ți-era cel mai bun prieten.
Kent(superlong). Uneori, țigările astea… (vă amintiți!?) miroseau dulceag și ușor (grețos?) a parfum, a detergent de rufe… ori a anti-molie… fiind ținute multă vreme în dulap, între cămăși (să fie, acolo, la vreun necaz, la nevoie… pentru vreun doctor (și nu numai… să nu acuzăm exclusiv tagma doftoricească). Ce vremuri de umilință! N-ar trebui să le uităm… măcar acei dintre noi care le-am trăit! Să fii adus, ca individ, să dai ”ciubuc” unui gestionar de cooperație, pentru un Kent, o sticlă de whisky… Să stai – umilitor – la ușa, la cheful, la cheremul vreunui analfabet – dar isteț, descurcăreț – gestionar de ”cooperație” care îți făcea ”porție”: azi, inginerule, îți pot da – vinde, evident, că, doar nu-ți făcea cadou! – doar juma de bax de țigări BT… și 5 – hai, fie, de la mine, că-mi ești simpatic… ia (de la mine!?) 8 bucăți – ciocolate chinezești, plus un kil de portocale… Și hai, valea… că mai am, la rând, doi milițieni, un procuror și vreo trei doctori pe listă!
P.S. De asta – adică, și de asta – nu regret căderea comunismului! Pe seama lipsei unor produse de import, se ridicase această ”păturică” – nu mă refer la Dinu Păturică, alt tip uman… dar ”meseriaș”, Dinu! – cel pe care-l vedem azi țanțoș, pe funcții, în Parlament, Guvern etc. Ci la acea, repet, ”păturică” de șefi de alimentară… Ce bătaie de joc… Ce umilire… Enfin… Iertare dacă am supărat… Cetățeanul de rând, românul contribuabil, era numit, cu dispreț, de proasta satului, Elena, un soi de ”vierme”, când vedea cozile de la alimentară: ”nu se mai satură de mâncat, viermii ăștia!”. Cretina! De asta – fie și măcar de asta! – nu regret comunismul (cu toate furnalele, fabricile și blocurile lui pentru tinerele familii). Scuze!