Gânduri răzlețe (I)

Oricare ”cititor de cursă lungă” – în rândul cărora mă înscriu și eu (cu smerenie, deoarece mi se pare că n-am citit încă destul, percepție validă – din păcate – și în privința iubirii), va recunoaște un adevăr: adeseori, nu mai știm uneori dacă o idee, o frântură de gând, ne aparține cu adevărat ori ne-a rămas în minte – eventual prelucrată, modificată în timp inconștient, potrivit propriei noastre simțiri și experiențe – în urma unor vechi lecturi. De altfel, o frumoasă definiție a culturii personale spune că aceasta ar fi ceea ce ți-a rămas după ce ai uitat tot ceea ce ai citit timp de o viață. Așadar, vă propun o serie de ”gânduri răzlețe” consemnate de mine în diverse prilejuri și vremi. Le asociez câte un titlu, pentru o mai lesnicioasă deosebire și marcare. Am intercalat, firește, și unele texte memorabile, mai puțin cunoscute, ale altor autori.
Pădure.Oamenii măsoară diametrul și înălțimea arborilor pentru a calcula volumul lemnului și valoarea bănească a acestuia. Dar nu au învățat încă să recunoască și cu atât mai puțin să evalueze magia pădurii ori efectul produs asupra spiritului nostru de o pădure sănătoasă și viguroasă, care crește, tăcută și modestă, pentru a ne salva, unind cerul cu pământul.
Hope.”Mai bine mai târziu, decât niciodată” – mi-a șoptit un necrofil (încă virgin, bietul…)
Sinonim.Acel subterfugiu, refugiu lingvistic folosit de scriitori, atunci când cuvântul care ar fi cel mai potrivit… nu le trece prin cap.
Tâmpenii.Ați remarcat că cele mai mari prostii, tâmpenii, se rostesc, de obicei, pe un ton sobru, chiar solemn!?
Sinceritate(de senectute). Sunt deja prea bătrân, prea lehămit de proști impostori, ca să mă mai strădui a mă pune, zilnic, la curent cu tot ceea ce se întâmplă în jurul meu, în această societate românească confuză, debusolată, sălbatică, imorală. Rămân la vechile, adevăratele valori, lecturi, personaje…
Libertate.Adevărata libertate de exprimare nu înseamnă a debita, cu ton de sentință, public, tot ce-ți trece ție prin cap. Exprimarea propriilor tale frustrări, ratări. Dimpotrivă, ea presupune, impune grija de a-ți cântări, judeca atent vorbele pe care le poți rosti, în Agora, tocmai în numele acestei redobândite libertăți: cea de a te exprima liber!
Tăceri.Nu chiar toți care tac sunt niște înțelepți: unii sunt chiar muți, alții realizează, cu modestie, că ei nu au ce spune, acolo, atunci. Ambele categorii sunt demne de respectul meu.
Haine.Toate hainele, chiar zdrențele, ni se par luxoase, atunci când cel care le poartă stă pe un tron (ori în vreun prezidiu, pe vreun piedestal, mai nou). V-ați întrebat: oare de ce!?
Telegramă(antică și pacifistă). ”Dragă Scyla, hai s-o dăm la pace! N-aș vrea să mai stresăm, prin asociere, pe baza vechilor legende și prejudecăți, pe cei care își vor trece printre noi, cu frică… corabia… ori gândul… Hai să lăsăm să-și vadă de treabă, fiecare! Te rog, frumos!” Semnat: Caribda.
Prețuri.Azi, cărțile se vând greu, oamenii se vând ușor, iar țările… se dau degeaba.
Om.După Aristotel, fiecare om este un ”zoon politikon”. Reciproca nu este întotdeauna adevărată: nu tot politicianul este… om!
Ciacâri.„(Constantin) Moruzi (…) era un groaznic și urâcios fanariot, care se uita la boierii lui cu atâta asprime, încât din încruntarea aceasta a privirii rămăsese șpanchi (încrucișat). La rândul lor, boierii divanului, pentru a îmblânzi urgia domnească, cum se aflau singuri în iatacurile lor își lipeau câte un benghi pe vârful nasului, privindu-l cu amândoi ochii, pentru a se obișnui să se uite ciacâr, ca înălțimea sa. După boierii divăniți se lua protipendada, apoi boiernașii, negustorii, slugile și țiganii. Sub Vodă Moruzi toată Moldova era șpanchie, iar domnișoarele de pe atunci, fete de boieri sau fete de rând, nu se uitau la crai dacă aveau ei necuviința de-a privi drept în față, în loc să se uite c-un ochi la făină și cu celălalt la slănină.” (C. Gane, ”Trecute vieți de Doamne și Domnițe”).
Ignoranță.”Niciodată nu este mai înjosită specia umană decât atunci când ignoranța este înarmată cu puterea.” (Voltaire)
Imprudent.Un imprudent este acela care, în timpul unei mari averse de ploaie, caută adăpost în prăvălia unui negustor de umbrele.
Istorici.”Contemporanii sunt cei mai răi istorici.” (Mihai Eminescu)
Zaruri.În abația franceză Sf. Guillain se vede și azi o frescă în care un sfânt își dispută cu diavolul sufletul unei femeiuști. Diavolul vrea să-l aibă din pricina păcatelor ei, sfântul vrea să-l ducă în rai în baza pocăinței ei. Cei doi joacă la zaruri cine o să-l aibă. Diavolul aruncă ”cinci-cinci”, iar sfântul ”șase-șase”. Dilemă: se pare că diavolul a jucat cinstit, pe când sfântul… nu se știe!