„Gândul” – Ion Iliescu rupe tradiția de Sfântul Ion: Am decis ca anul acesta să nu mai fac nimic



Președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, pentru „Gândul”, că nu va organiza vreo petrecere cu ocazia onomasticii și că va sta acasă alături de soția sa.
„Am decis să nu mai facă nimic anul acesta. Nu vreau să fac nimic nici la sediu, nici acasă. Prietenii și cei care doresc să îmi facă o urare o vor face prin telefon”, a spus Ion Iliescu.
Acesta a adăugat că nici anul trecut nu a invitat lumea la sediul din strada Atena pentru a-l sărbători cu ocazia Sfântului Ion. La vremea respectivă, Ion Iliescu a explicat că nu a organizat nimic deoarece centrala clădirii nu a funcționat.
Președintele de onoare al PSD a declarat, pentru „Gândul”, că este posibil ca nici de ziua sa de naștere, 3 martie, să nu facă nimic deosebit.
În martie 2011, Marian Vanghelie a organizat la hotel Phoenicia o petrecere pentru Ion Iliescu, ocazie cu care a avut loc și o lansare de carte. La evenimentul din 2011 au fost invitate câteva sute de persoane care au dorit să-i spună „La mulți ani!” fostului președinte.